Antena 3 CNN Economic Locurile de veci s-au scumpit cu 50% în Bucureşti. Care sunt noile tarife din cimitirele Capitalei

Locurile de veci s-au scumpit cu 50% în Bucureşti. Care sunt noile tarife din cimitirele Capitalei

Tarifele anuale pentru întreţinerea unui loc în cimitir sau a unei nişe la crematoriu au fost majorate cu 50%, potrivit unui proiect adoptat în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei.

Locurile de veci s-au scumpit cu 50% în Bucureşti. Care sunt noile tarife din cimitirele Capitalei
Sursa foto: Sursa foto: Pixabay
de Alexandra Cojoianu    |    09 Ian 2023   •   15:13

Astfel, se modifică următoarele taxe: tariful anual pentru întreţinerea unui loc de 3 mp în cimitire: categoria I - 200 lei; categoriile a II-a şi a III-a - 90 de lei; categoria a IV-a - 40 de lei; tariful anual pentru întreţinerea unei nişe la crematoriu - 30 de lei; tariful pentru acces cu mijloace auto şi utilaje pentru executarea lucrărilor funerare, acces auto vizitatori: autoturisme - 6 lei/oră; mijloace de transport sub 5 tone - 12 lei/oră; utilaje - 12 lei/oră.

De asemenea, prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de CGMB în 2003, pentru asigurarea curăţeniei, a întreţinerii spaţiilor verzi, a pazei şi a utilităţilor în cimitirele municipalităţii a fost stabilit un tarif anual, care urma să fie reactualizat în funcţie de rata inflaţiei, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din anul 2019, când în baza HCGMB nr. 382/2019 au fost stabilite următoarele valori: categoria I (Cimitirul Bellu) - 132 lei/3 mp; categoria a II-a şi a III-a (cimitirele Bucureştii Noi, Colentina, Dămăroaia, Ghencea, Iancu Nou, Izvorul Nou, Metalurgiei, Sfânta Vineri, Tudor Vladimirescu) - 60 lei/3 mp; categoria a IV-a (cimitirele Berceni II, Domneşti, Pantelimon II, Străuleşti II, Vest) - 24 lei/3 mp; tariful pentru întreţinere anuală a unei nişe la crematorii - 25 lei.

"Întrucât tarifele practicate în prezent asigură mai puţin de 50% din cheltuielile totale necesare asigurării întreţinerii cimitirelor şi crematoriilor, dar ţinând cont totuşi şi de caracterul social al activităţii desfăşurate în cimitirele şi crematoriile municipalităţii, se propune o actualizare a valorii acestor tarife de întreţinere, potrivit propunerii din Nota de Fundamentare nr. 1586/07.02.2022 înaintată de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane", se explică în document.

În 2020, activităţile necesare întreţinerii cimitirelor au totalizat 22,6 milioane lei, în contextul în care încasările din taxe de întreţinere anuală au reprezentat 9,2 milioane lei. În 2021, activităţile şi utilităţile au avut o valoare de 19 milioane lei, iar încasările din taxe de întreţinere anuală au ajuns la 10,8 milioane lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Din fericire, şi ajutorul de deces pentru românii asiguraţi sau pensionari creşte din anul 2023, după cum se arată în proiectul de lege al bugetului asigurărilor de stat pentru anul viitor, adoptat de Guvern.

×
Subiecte în articol: București morminte
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close