Antena 3 CNN Economic Românii care nu plătesc niciun impozit pentru pensie. Ministrul Muncii: ”Este extrem de important să știe lucrul acesta!”

Românii care nu plătesc niciun impozit pentru pensie. Ministrul Muncii: ”Este extrem de important să știe lucrul acesta!”

Ministrul Muncii a explicat care sunt pensiile pentru care nu se plătește niciun impozit: ”Este foarte important ca românii să știe lucrul acesta!”.

Românii care nu plătesc niciun impozit pentru pensie. Ministrul Muncii: ”Este extrem de important să știe lucrul acesta!”
Sursa foto: Profimedia Images
de Laura Dinu    |    27 Mar 2024   •   04:00

În spațiul public au apărut, în ultima vreme, o mulțime de discuții cu privire la o eventuală supraimpozitare a pensiilor. 

De exemplu, cu doar câteva săptămâni în urmă, guvernanții au dezbătut un proiect propus de PNL, care prevedea introducerea plății CASS pentru pensiile de peste 4000 de lei. Mai exact, partea care depășea 4000 de lei urma să fie impozitată exact așa cum se întâmplă în cazul salariilor, cu 10%.

Social-democrații au votat însă împotriva introducerii unei noi taxe pe pensiile românilor, susținând că liberalii se contrazic singuri, pentru că pe de o parte cereau creșterea pragului până la care să nu fie impozitate pensiile până la 3000 de lei, iar pe de altă parte voiau să introducă impozit pentru pensiile de peste 4000 de lei.

”Românii trebuie să știe este că Guvernul nu are nicio intenție de supraimpozitare la pensii”

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat însă care sunt, de fapt, pensiile impozitate și care este impozitul plătit de fiecare român în parte. 

”A fost o întreagă discuție cu supraimpozitarea. Această idee nu ne-a aparținut nouă, din păcate a aparținut unui grup de senatori care a dorit să vină cu impozitare suplimentară la pensii.

Această propunere nu a făcut altceva decât să creeze panică printre pensionari. Guvernul și Ministerul Muncii nu au fost de acord cu acest amendament depus, cu această modificare legislativă inițiată de un grup de senatori, iar ceea ce românii trebuie să știe este că Guvernul nu are nicio intenție de supraimpozitare la pensii”, a explicat Simona Bucura-Oprescu la Realitatea PLUS.

”Pensiile sub 2000 de lei sunt pensii pentru care nu se plătește niciun impozit”

”Impozitarea pensiilor din sistemul public este și rămâne la fel, adică: Pensiile sub 2000 de lei sunt pensii pentru care nu se plătește niciun impozit, se plătește impozit de 10% doar pentru partea suplimentară de la 2000 de lei în sus.

Cu alte cuvinte: dacă ai o pensie de 2800 de lei, plătești un impozit doar pentru partea de 800 de lei, adică 80 de lei, 10% din 800 de lei.

Este foarte important ca românii să știe lucrul acesta astfel încât în spațiul public să nu mai fie rostogolite știri false care să creeze panică printre pensionari”, a mai spus Ministrul Muncii.

Material susţinut de PSD

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close