Antena 3 CNN Economic Tarifele la energie electrică de la 1 ianuarie 2023 | Avem schema şi modificările pentru factură

Tarifele la energie electrică de la 1 ianuarie 2023 | Avem schema şi modificările pentru factură

Coaliţia pare să fi ajuns la un consens în privinţa preţului la energie electrică. Astfel, de anul viitor, piața de energie va fi reglementată în proporție de 80%. 

de Georgiana Adam    |    10 Noi 2022   •   08:32

Acest lucru înseamnă că 80% din prețul energiei va fi plafonat, iar 20% va fi lăsat la libera negociere pe piața bursieră. 

Însă cea mai importantă prevedere din noua Ordonanţă de Urgenţă, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, este că plafoanele pentru consumatorii casnici vor fi menţinute şi anul viitor. 

Potrivit unor surse, liderii coaliţiei au convenit să plătească în continuare ca acei consumatori casnici care au un consum până la 100 de kilowaţi pe lună să plătească 68 de bani pe kilowat oră, iar pentru consum între 100 şi 255 de kilowaţi pe lună, preţul să fie de 80 de bani. 

Noutatea este că se va introduce un tarif maxim de 1,3 lei pe kilowatt pentru marii consumatori şi pentru cei care depăşesc pragul de 255 de kilowaţi pe lună. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

IMM-urile, bisericile, Metrorex şi alte instituţii vor plăti 1 leu pe kilowatt

"Să existe un preț maximal. Asta nu înseamnă că toată lumea va plăti acel preț maximal. 

Rămân în continuare cele 0,68 lei, 0,8 lei, 1 leu la IMM, industria alimentară și în Parlament vom veni cu amendament la OUG 119 cu cele promise - servicii de utilități publice, tramvaie, metrou", a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Astfel, IMM-urile, bisericile, Metrorex şi alte instituţii ar urma să plătească 1 leu pe kilowatt.

Noua lege ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi ar putea sa se aplice până în 2025. 

Decizia coaliţiei. Cât vor plăti românii la factura la energie electrică

- 0,68 de lei/KWh pentru un consum mai mic de 100 KWh/lună

- 0,80 de lei/KWh pentru un consum între 100 KWh și 255KWh/lună

- NOUTATE: preț fix de maxim 1,3 lei/KWh pentru un consum care depășeste 255KWh/lună

- 1 leu/kWh pentru IMM

- NOUTATE: preț fix de maxim 1,3/KWh pentru industria mare/marii consumatori

- Intrarea în vigoare: ianuarie 2023

Unii români vor plăti pe un kWh mai mult ca firmele. Este vorba despre cei care vor avea un consum mai mare de 255 de kWH/lună.

1,3 lei kWh - consum peste 255 de kWH/lună

1 leu/kWh - pentru IMM-uri.

Bani pentru energie electrică

- familii cu venituri între 1.500 de lei şi 4.000 de lei 

1. bani pe card lunar - plată facturi, gaz, curent, încălzire, lemne 

2. reducere direct în factură.

Românii care vor să schimbe furnizorul de energie electrică pentru că primesc prețuri foarte mari, și încearcă să caute varianta cea mai bună, pot cădea într-o capcană.

Oamenii se plâng că s-au trezit cu facturile umflate, deși au dat indexul, şi spun că atunci când au schimbat furnizorul, s-au trezit și cu 200-300 de kilowați în plus.

Important este acum ca în ziua în care se face schimbarea furnizorului, și asta se comunică și clientului, să facă o poză, să-i rămână o dovadă cu privire la indexul contorului. 

De foarte multe ori, sesizând furnizorul despre diferență, se rezolvă la furnizor. Dar dacă furnizorii nu sunt dispuși să soluționeze problema, atunci recomandarea noastră este să se adreseze autorității și vom verifica noi situația concretă", a recomandat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE.

Sunt câteva aparate electrocasnice, cele mai utilizate, pe care oricine le are în casă şi care consumă foarte mult curent electric, în funcţie de tipul lor.

Experţii în energie spun că este vorba despre frigider şi maşina de spălat, pe care cu toţii le folosim, însă doar cele vechi consumă o cantitate foarte mare de energie.

Astfel, electrocasnicele vechi ne pot aduce facturi mai mari la energia electrică în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât unele facturi întârzie, iar kilowattul s-a scumpit.

Frigiderele sau maşinile de spălat mai vechi de 10 ani sunt cei mai mari consumatori, parcă în ciuda eforturilor de economisire.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close