Antena 3 CNN Economic Taxele și impozitele din București au fost majorate cu aproape 14%! Cum a explicat Nicușor Dan măsura

Taxele și impozitele din București au fost majorate cu aproape 14%! Cum a explicat Nicușor Dan măsura

Consiliul General al Municipiului București a votat astăzi creșterea cu 13,8% a taxelor și impozitelor plătite de locuitorii Capitalei.

de Mia Lungu    |    27 Apr 2023   •   14:04

Consiliul General a votat majorarea raxelor și impozitelor cu rata inflației, măsură pe care autoritatea locală o ia, de regulă, în fiecare an, până pe 30 aprilie, pentru anul următor.

Este vorba despre impozitul pe clădiri și terenuri, pe mașină, taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, sancțiunile etc.

"Se majorează impozitele cu rata inflației, nicio altă majorare", a explicat primarul Nicușor Dan, prezent în sală.

Cu toate acestea, unii consilieri l-au contrazis și au subliniat că măsura nu era una obligatorie și că era la latitudinea primarului dacă o trece pe ordinea de zi sau nu.

"Majorarea nu este obligatorie! Este decizia primarului general dacă o pune pe ordinea de zi și este decizia fiecărui consilier dacă o votează"

Rareș Hopincă, consilier PSD, a susținut că nu este obligatorie majorarea taxelor, și a cerut consolierilor să nu voteze această măsură.

"Nu este obligatorie (n.r. majorarea)! Este decizia primarului general dacă o pune pe ordinea de zi și este decizia fiecărui consilier dacă o votează. Consider că nu este deloc oportun pe fondul crizei financiare să creștem taxele și impozitele locale. Grupul PSD nu va vota majorarea și fac apel la d-voastră să nu votați creșterea taxelor și impozitelor locale, să mai băgăm mâna în buzunarul oamenilor. 

De ce, în ultimii trei ani, vorbim încontinuu de creșteri de prețuri și nu punem nimic în loc? Calitatea serviciului public nu crește Prin urmare, este din pixul primarului general si prin decizia fiecăruia dintre voi veți crește taxele", a declarat Hopincă.

"Potrivit art. 491 alin. (1) 9i alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: „în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până Ia dată de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținand cont de rată inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Consiliului local și se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru anul 2022, rata inflației este de 13,8", se arată în proiectul de hotărâre adoptat. 

În direct de la Primăria Municipiului București

Ședința ordinară a Consiliului General din data de 27.04.2023

Posted by Primăria Municipiului Bucureşti on Thursday, 27 April 2023

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan taxe impozite București
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close