Antena 3 CNN Economic Un start-up lansat la Bucureşti scrie istorie. UiPath se listează la bursa din New York

Un start-up lansat la Bucureşti scrie istorie. UiPath se listează la bursa din New York

Un start-up lansat în Bucureşti, cel mai valoros produs al industriei de IT de la noi din ţară, a reuşit performanţa de a se lista la bursa din New York.

Un start-up lansat la Bucureşti scrie istorie. UiPath se listează la bursa din New York
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    22 Apr 2021   •   14:46

UiPath, căci despre el este vorba, a strâns 1,34 miliarde de dolari de la investitori, în pregătirea listării la bursă şi ajuns la o evaluare de 29 miliarde de dolari, scriind astfel istorie, potrivit zf.ro.

UiPath a strâns 1,3 mld de dolari de la investitori, în pregătirea listării la bursă

Practic, este vorba despre un proiect lansat de la zero în România şi care s-a dezvoltat într-o companie globală, reuşind să câştige validarea investitorilor de pe una dintre cele mai puternice pieţe in capital din lume.

Compania UiPath a anunţat că a vândut acţiuni din oferta sa publică iniţială peste intervalul-ţintă, strângând astfel de la investitori 1,3 miliarde de dolari. Firma a vândut aproape 24 milioane de acţiuni la un preţ de 56 de dolari pe acţiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari.

UiPath este un proiect lansat de la zero în România

Printre investitorii UiPath se numără Accel, Dragoneer şi Coatue Management. Compania foloseşte inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta corporaţiile mari şi agenţiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea şi resursele umane.
 

×
Subiecte în articol: UiPath listare bursă
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close