
Escaladarea războiului comercial are un risc major pentru România. Aceste noi taxe impuse de administraţia Trump vor genera consecinţe economice în lanţ pentru România. Mai multe produse şi alimente ar urma să fie mult mai scumpe. "Există un număr mare de incertitudini", iar "BNR e pregătită pentru orice scenariu", a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, într-o intervenție miercuri la Antena 3 CNN.
În timp ce întregul glob se uită la un posibil răspuns la conflictul comercial deschis de SUA, prin impunerea tarifelor, de astăzi produsele europene vor fi taxate suplimentar peste ocean.
Răspunsul Europei ar putea însemna noi taxe sau o reașezare a celor existente. În timp ce americanii au decis că produsele ce provin din afara granițelor să fie taxate, UE ar putea decide ca taxele să fie aplicate pentru marca americană, indiferent de locul de producție al produsului. Măsura ar scumpi o categorie largă de produse: burgeri, telefoane, mașini, sucuri, haine - mărci americane care produc în alte state. De exemplu, un burger vândut în România, pregătit din alimente europene, însă sub acoperișul unui fast food american, ar putea fi taxat cu 20%. Acum, exceptând TVA ul, taxa este 0%. Scumpirea ar fi de 5 lei pentru fiecare produs.
Mai mult, indiferent de ce măsuri va lua Europa, ar putea există scumpiri indirecte. Dăm exemplul unei mașini americane, care folosește componente din alte state. Costul ar crește, pe baza unor calcule inițiale ce țin cont de noile taxe pentru componentele produse în afara SUA, cu 4.000 de dolari pentru fiecare mașină.
Dan Suciu: Mai trebuie răspuns la o întrebare
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, a declarat la Antena 3 CNN că există un număr mare de incertitudini, nu numai cele legate de războiul comercial.
"Aici vorbim mai ales de incertitudini, pentru că încă nu sunt definite toate efectele acestui război tarifar. Așteptăm răspunsul Uniunii Europene, așteptăm să vedem care este impactul asupra economiei românești, pentru că mai degrabă vorbim de un impact indirect, nu neapărat pe relația directă cu Statele Unite, cât prin intermediul lanțurilor de producție, unde România este partener cu alte state din Uniunea Europeană.
Evident că va fi un efect, dar mai trebuie răspuns la următoarea întrebare: dacă aceste taxe sunt un mijloc de negociere pentru Statele Unite sau sunt o nouă politică tarifară pe termen lung. În funcție de aceste răspunsuri, de efectele Uniunii Europene, putem estima și impactul ulterior asupra economiei românești și nu numai, și asupra politicii monetare sau a deciziilor de politică monetară pe care le va lua Banca Națională legate de efectele asupra economiei", a spus Dan Suciu.
El a precizat că BNR e pregătită "pentru orice scenariu".