Cele 23 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) din Europa reprezintă 99% dintre companiile de pe continent și asigură aproximativ trei sferturi din locurile de muncă. Însă această „coloană vertebrală” a economiei europene este extrem de vulnerabilă în fața atacurilor cibernetice.
Mii de IMM-uri evită să se dezvolte de teama că vor deveni ținta hackerilor, scrie Euronews.
Unde sunt IMM-urile cele mai vizate de atacuri cibernetice?
Unul din patru antreprenori europeni a fost vizat de escrocherii online, potrivit unui studiu realizat de Mastercard în 18 țări.
Cele mai ridicate procente au fost raportate în Irlanda (38%), Danemarca (35%) și Franța (29%).
Per total, mai mult de unul din zece antreprenori (11%) au pierdut bani în urma fraudelor, iar 9% și-au pierdut clienți după ce au fost atacați.
Impactul este însă mai larg: 42% dintre patronii de IMM-uri spun că știu alți antreprenori care au căzut în capcană.
Cele mai frecvente atacuri sunt hackingul și malware-ul (32%), urmate de phishing (31%), conform cercetării realizate pe aproximativ 5.000 de IMM-uri.
Creștere blocată: companiile din Slovacia și Polonia evită extinderea
Riscul atacurilor cibernetice determină aproape jumătate dintre IMM-uri (49%) să renunțe la planurile de extindere. Situația este și mai accentuată în Slovacia (80%), Polonia (79%), Spania (68%), Norvegia (64%), Franța (62%) și Cehia (59%).
Un sfert dintre antreprenori se tem că un atac cibernetic i-ar putea forța să își închidă definitiv afacerea.
Între timp, 67% dintre respondenți spun că trebuie să își îmbunătățească înțelegerea în materie de securitate cibernetică – o preocupare deosebit de puternică în Irlanda (83%), Polonia (82%) și Portugalia (79%).
Generația Z, cea mai preocupată de criminalitatea cibernetică
Antreprenorii din Generația Z se declară cei mai îngrijorați: 36% dintre ei afirmă că se gândesc zilnic la riscurile atacurilor cibernetice, comparativ cu 27% dintre Millennials și 25% dintre Baby Boomers.