Antena 3 CNN Economic Unde merg banii pe care România i-a câștigat la Curtea de Arbitraj

Unde merg banii pe care România i-a câștigat la Curtea de Arbitraj

Unde merg banii pe care România i-a câștigat la Curtea de Arbitraj
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    18 Feb 2017   •   12:58

România a obţinut zilele acestea o victorie colosală la Curtea de Arbitraj de la Paris. ENEL trebuie să plătească statului 401 milioane de euro, iar banii vor fi folosiți pentru modernizarea sistemului, a spus fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, care a luat decizia de a demara acţiunea.

ENEL trebuie să plătească statului 401 milioane de euro în urma procesului pe marginea unei prevederi din contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, cea mai importantă distribuţie de energie electrică, vândută companiei italiene în 2007. 

Statul a solicitat companiei italiene peste 500 de milioane de euro, în contul a 13,57% din acţiuni pe care le-ar fi trebuit să le cumpere suplimentar, potrivit contractul de privatizare. 

ENEL nu a recunoscut această suma, susţinând că are de plătit mult mai puţin, respectiv 250 de milioane de euro. Pentru că negocierile nu au funcţionat, s-a ajuns la arbitraj, şi în final la această decizie în favorarea ţării noastre.

În anul 2014, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, companie desprinsă din Electrica, a demarat o acţiune împotriva ENEL la Curtea Internaţională de Arbitraj pentru plata unei sume de 521 milioane de euro. 

Informațiile au fost prezentate sâmbătă, la emisiunea Income, de la Antena 3.

×
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close