Antena 3 CNN Economic Zona euro a intrat în recesiune tehnică. Economia Europei, într-o fază de stagnare

Zona euro a intrat în recesiune tehnică. Economia Europei, într-o fază de stagnare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:15 08 Iun 2023 Modificat la 20:34 08 Iun 2023
euro uniunea europeana
Zona euro a intrat în recesiune tehnică. Economia Europei, într-o fază de stagnare Sursa foto: Getty Images I ThomasVogel

Până acum, institutul european de statistică se aștepta la o creștere de 0,1% în ultimul trimestru din 2022, comparativ cu trimestrul anterior, și de 0,2% în primul trimestru din 2023.

Revizuirea bruscă în scădere se datorează în mare parte Germaniei, care la rândul ei a anunțat la sfârșitul lunii mai că a intrat în recesiune, penalizată de dificultățile din industria sa.

"În cursul primului trimestru din 2023, valoarea PIB-ului, ajustată în funcţie de variaţiile sezoniere, a scăzut cu 0,1% în zona euro şi a crescut cu 0,1% în întreaga Uniune Europeană, comparativ cu trimestrul precedent, conform estimărilor actuale", anunţă Oficiul UE pentru Statistică (Eurostat).

Pentru zona euro este a doua scădere economică trimestrială, după cea de 0,1%, înregistrată în perioada octombrie-decembrie 2022, astfel că datele de joi marchează intrarea în recesiune tehnică.

Citește și: Comisia Europeană a prezentat bugetul UE pentru 2024. Cum se vor împarți banii și care sunt programele cele mai importante

Cele mai mari scăderi economice din zona euro au fost raportate de Irlanda (-4,6%) şi de Olanda (-0,7%).

La nivel anual, valoarea PIB-ului zonei euro şi cea a PIB-ului din întreaga Uniune Europeană au crescut cu 1,0% comparativ cu primul trimestru din 2022.

×
x close