Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv "Nu mă sperie. Aviz politicienilor" | Marian "Ceauşescu" a fost luat cu duba și amendat, după ce l-a huiduit pe președintele Klaus Iohannis

"Nu mă sperie. Aviz politicienilor" | Marian "Ceauşescu" a fost luat cu duba și amendat, după ce l-a huiduit pe președintele Klaus Iohannis

Protestatarul Marian "Ceaușescu” a fost amendat şi dus la Secţia 3 Poliţie, după ce l-a huiduit pe președintele Klaus Iohannis, la evenimentul care aniversa 20 de ani de la aderarea României la NATO.

de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Apr 2024   •   17:06

Scandalul a avut loc în fața Cercului Militar din Capitală, acolo unde protestatarul Marian "Ceaușescu” i-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis și liderii PSD și PNL de nerespectarea promisiunilor.

"Dacă faceți promisiuni, uitați Codul bunelor maniere! Dacă faceți promisiuni, să vă țineți de ele! Să vă fie rușine! Ați uitat! (...) Am adus un sac de gunoi. Iohannis, ești un gunoi, bă! Ne-ai mințit. Eşti un nimeni pentru noi. Ne-ai mințit, băi trădătorule, turistule!", a spus acesta la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook. 

Acesta este Klaus Iohannis primul gunoi politic, mincinos etc.

Publicată de Ceausescu Marian pe Marţi, 9 aprilie 2024

Nici liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nu au scăpat de criticile protestatarului Marian "Ceauşescu". 

"De astăzi se încearcă implementarea legi Putin. Prima fază. A doua faza arestările. Ordinul dat de la cel mai înalt nivel saca îl critici pe președintele Iohannis vei fi dus la secție și amendat”, a mai scris acesta pe pagina de Facebook.

De astăzi se încearcă implementarea legi Putin. Prima fază. A doua faza arestările. Ordinul dat de la cel mai înalt nivel saca il critici pe președintele Iohannis vei fi dus la secție și amendat.

Publicată de Ceausescu Marian pe Miercuri, 10 aprilie 2024

După aceste momente, protestatarul a fost amendat şi dus la Secţia 3 Poliţie din Bucureşti.

 "Acum, jandarmii vor să mă ducă la secție. De ce? Ca să nu-l mai aștept Iohannis afară. Deci, mai nou, ce faceți? Îmi îngrădiți dreptul?

Eu stau aici, îmi faceți amenda. Nu pune mâna, că eu nu merg! Cum să mă iei pe sus", le-a spus protestatarul jandarmilor.

Când a ieşit de la Poliţie cu o amendă de 300 de lei, Marian "Ceauşescu" a spus că nu se mai sperie de nimic şi va contesta totul în instanţă. 

"Am plecat de la Secția 3 cu un cadou 300 lei. 150 lei să plătesc în 15 zile, dar am să o atac în instanță precum celelalte amenzi.
Pe mine nu mă sperie, pentru că eu în '81 am stat în fața gloanțelor, am ascultat simfonia gloanțelor, simfonia bâtelor. Să-mi fie acuma frică de o amendă, nu. Avizi politicienilor", a mai spus protestatarul. 

×
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close