Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Gătit la costum Orez cu lapte, gustul copilăriei cu aromă de scorţişoară, la "Gătit la costum”. Damian Drăghici, invitatul lui Ştefan Lungu

Orez cu lapte, gustul copilăriei cu aromă de scorţişoară, la "Gătit la costum”. Damian Drăghici, invitatul lui Ştefan Lungu

Ştefan Lungu şi Damian Drăghici au rememorat gustul copilăriei cu aromă de scorţişoară, în cea de-a cincea ediţie a emisiunii "Gătit la costum".

Orez cu lapte, gustul copilăriei cu aromă de scorţişoară, la "Gătit la costum”. Damian Drăghici, invitatul lui Ştefan Lungu
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    06 Noi 2021   •   14:00

În cea de-a cincea ediție "Gătit la costum", bucătăria lui Ștefan Lungu a avut un miros îmbietor de scorțișoară și vanilie, acel miros de acasă, după care tânjim cu toții atunci când suntem departe de familie.

Nu există generație care să nu povestească despre copilărie și să nu-și amintească despre cremosul și deliciosul orez cu lapte pregătit de mama sau bunica. 

Pentru invitatul din această ediție, nu există desert mai bun și aromat decât orezul cu lapte, pe care l-ar mânca la orice oră din zi. Damian Draghici, căci despre el este vorba, a pășit în bucătăria "Gătit la costum" cu multă încredere că Ștefan Lungu îi va rememora amintirile date de gustul copilăriei cu aromă de scorțișoară și vanilie. 

Și în această ediție, Sano a fost alături de Ștefan în drumul său spre rezultatul final din bucătărie. Lavetele din hârtie de la Sano i-au fost de mare ajutor gazdei, mai ales că acestea sunt reutilizabile, extrem de absorbante și rezistente la apă. Ștefan le-a folosit atât pentru a curăța blatul de bucătărie în urma pregătirilor, cât și pentru a se șterge pe mâni. 

Damian Drăghici, invitatul special al ediției 5

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști atât din țară, cât și din străinătate, Damian Drăghici a fost invitatul ediției cu numărul cinci "Gătit la Costum".

Cu pași stingheri la început, dar sigur pe ceea ce își dorește să obțină de la gazda noastră, Damian s-a acomodat rapid cu atmosfera primitoare a lui Ștefan și au depănat împreună, printre pregătiri, amintiri din perioada copilăriei.

Damian a povestit despre perioada adolescenței, atunci când copiii nu aveau acces la tehnologie sau social media. Una dintre cele mai memorabile amintiri din copilăria sa, se leagă de fotball.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

O arsură pe care a avut-o în zona picioarelor nu l-a împiedicat pe tânărul Damian să joace fotball cu vecinii, chiar dacă abia se întorsese de la spital. "Am uitat de pansamente și de tot și m-am jucat cu prietenii mei. Eram înnebunit. Apoi, am ajuns iar la spital să-mi schimbe pansamentele", a povestit Damian.

Orez cu lapte, rețeta lui Ștefan Lungu, la "Gătit la costum”

Ingrediente preparare orez cu lapte

  • 200 g orez

  • 250 ml apă

  • 750 ml lapte

  • 120 g zahăr

  • ½ pastaie vanilie sau 1 linguriţă extract sau 1 plic zahăr vanilat

  • o priză bună de sare

  • dulceaţă de căpşune seminţe diferite (alune, caju, alune de pădure, etc)

Mod de preparare orez cu lapte

Orezul se fierbe separat. După ce orezul a fiert şi bobul este moale, se poate adăuga laptele şi păstaia de vanilie. Ulterior se pune un plic de zahăr vanilat, dar şi un vârf de sare. Când orezul a ajuns la temperatura camerei, atunci se adaugă zahărul brun. Deasupra preparatului se adaugă seminţe şi dulceaţa de căpşune.

"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 13:30, la Antena 3

În fiecare sâmbătă și duminică, de la 13:30, Antena 3 le aduce pasionaților de gastronomie un proiect de cooking show, unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale. Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoana care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close