Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns în România | Cum arată programul vizitei

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns în România | Cum arată programul vizitei

Prima Doamnă a Statelor Unite a ajuns în România. Aeronava Air Force Two, cu care a călătorit Jill Biden, a aterizat la Baza Mihail Kogălniceanu.

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns în România | Cum arată programul vizitei
Sursa foto: Antena 3
de Adelina Miron    |    06 Mai 2022   •   21:17

Prima Doamnă a Statelor Unite a ajuns în România, ca parte a unei vizite în Europa care mai cuprinde și o deplasare în Slovacia. Soția președintelui Joe Biden ne vizitează ţara pentru a doua oară, însă pentru prima dată în calitate de Primă Doamnă.

Soţia preşedintelui Biden se va întâlni cu militarii americani staţionaţi aici, apoi, sâmbătă, ajunge în Bucureşti. În Capitală, Jill Biden va avea întâlniri cu membri ai Guvernului României și ai ambasadei SUA, precum şi cu lucrători în domeniul umanitar.

Profesoară de limba engleză, Jill Biden va petrece timp la București alături de cadrele didactice care predau copiilor ucraineni fugiţi din calea războiului. Prima doamnă a SUA o va întâlni în cadrul vizitei din România și pe Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis.

Jill Biden se află pentru a doua oară în România. Prima oară a venit în mai 2014, alături de soţul ei, Joe Biden, la vremea respectivă, vicepreşedinte al SUA. Joe şi Jill Biden formează un cuplu de peste 40 de ani. Cei doi au trecut împreună peste greutățile din cariera politică a președintelui SUA, dar și prin pierderea fiului lui Joe Biden, care a murit de cancer în 2015, moment în care acesta voia să renunțe la cariera politică.

 

×
Subiecte în articol: Jill Biden SUA vizita România Klaus Iohannis
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close