Antena 3 CNN Actualitate Din cauza premierului Ungureanu, 200 de oameni au rămas blocaţi în salina Praid?

Din cauza premierului Ungureanu, 200 de oameni au rămas blocaţi în salina Praid?

Din cauza premierului Ungureanu, 200 de oameni au rămas blocaţi în salina Praid?
Sursa foto: foto: Intact Images
01 Apr 2012   •   22:39

În emisiunea Sinteza Zilei de duminică, Mihai Gâdea l-a intervievat prin telefon pe un domn din Constanţa, care sâmbătă seara, împreună cu familia, a mers la salina Praid, pentru tratamentul fiicei lui care a fost diagnosticată cu bronho-pneumonie obstructivă. Era pentru prima dată cand aceştia mergeau în Salină, iar doctorul le recomandase ca tratamentul să se desfăşoare treptat, prima zi o jumătate de oră, a doua zi o oră, ş.a.m.d. Astfel, fetiţa nu avea voie sa stea mai mult de o jumatate de oră în acea zi.

În momentul în care au vrut iasă, aceştia au urcat în locul de unde urma să îi ia autobuzul pentru a-i scoate la suprafaţă. Dar când au ajuns la locul respectiv, uşile erau blocate. După ce au aşteptat în spatele uşilor închise timp de 15 minute, timp în care oamenii au intrat în panică, o femeie chiar pierzându-şi cunoştinţa, câţiva bărbaţi au luat atitudine, forţând uşile.

Singurul lucru pe care bodyguardul de acolo l-a avut de spus a fost că SPP-ul este afară, iar intrarea şi ieşirea din salină au fost blocate deoarece premierul Ungureanu se afla în vizită. După ce s-a reuşit deblocarea uşilor, oamenii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră până ce autobuzul a venit să îi scoată la suprafaţă.  

Directorul salinei, Zoltan Seprodi, a intrat în direct în emisiune Sinteza Zilei de la Antena3 şi a confirmat faptul că s-a aşteptat 15 minute până s-au deschis uşile, dar că au trecut cel mult 20 de minute până la venirea autobuzului. Acesta nu a confirmat nici faptul că oamenii au fost blocaţi în salină din cauza premierului Ungureanu, ci din cauza defectării autobuzului.



Vezi aici înregistrarea integrală a emisiunii Sinteza Zilei


×
Subiecte în articol: SPP Sinteza Zilei
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close