Antena 3 CNN Politică Cătălin Ivan: Nu se pune problema ca Năstase să nu fie primit în PSD, dacă îşi doreşte acest lucru

Cătălin Ivan: Nu se pune problema ca Năstase să nu fie primit în PSD, dacă îşi doreşte acest lucru

Cătălin Ivan: Nu se pune problema ca Năstase să nu fie primit în PSD, dacă îşi doreşte acest lucru
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    15 Feb 2013   •   18:09

Fostul premier Adrian Năstase, aflat acum în închisoare, va fi primit în PSD, dacă îşi va dori să revină în partid, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Cătălin Ivan.

"Nu cred că se pune problema ca Adrian Năstase să nu fie primit în PSD, dacă îşi doreşte acest lucru. (...) Am spus şi repet că Adrian Năstase are locul lui în PSD, iar partidul acesta este ce este datorită lui. E primul premier în perioada căruia România a dus-o mai bine, el a încheiat negocierile cu UE", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Ivan, vineri, la emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.

În plus, Ivan a precizat că nu ştie ca Năstase să-şi fi manifestat intenţia de a mai face politică, după ce iese de la închisoare. Nici din punct de vedere juridic, Ivan spune că nu ştie dacă acest lucru este posibil.

Potrivit statului PSD, în partid nu pot fi acceptate persoane cu condamnare penală.

"În schimb, categoric lui lui Adrian Năstase e în PSD", a adăugat Cătălin Ivan, la Antena 3.


Pe 12 februarie, Judecătoria sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia nu este definitivă, ea fiind deja atacată de Parchet.

Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Fostul premier s-a împuşcat cu un revolver Smith and Wesson, calibrul 45. Acesta şi-a îndreptat arma spre cap, iar datorită intervenţiei prompte a poliţistului care îl însoţea plaga nu a fost fatală.

Informaţii din celulă. Năstase este deţinutul N0049 şi are un card unde familia poate depune bani

Citeşte şi Cum şi-a scris Năstase cartea din închisoare? Deţinuţii nu au acces la internet




×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close