Antena 3 CNN Politică PSD trimite PNL la muncă: Liberalii să se uite mai puţin la sondaje şi mai mult la guvernare

PSD trimite PNL la muncă: Liberalii să se uite mai puţin la sondaje şi mai mult la guvernare

PSD trimite PNL la muncă: Liberalii să se uite mai puţin la sondaje şi mai mult la guvernare
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Mai 2013   •   15:21

Purtătorul de cuvând al PSD, Cătălin Ivan, le transmite liberalilor să se uite mai puţin în sondaje şi mai mult la guvernare. Cătălin Ivan le-a reproşat liberalilor că au lăsat PSD-ul să îşi asume greutăţile guvernării şi s-au bazat pe poziţiile favorabile din sondaje.

Acesta speră totuşi ca USL să fie la fel de eficientă ca pe vremea când era în opoziţie.

"Cât am fost în opoziţie, aţi văzut că toate bătăliile duse au fost câştigate, pentru că am fost uniţi, am vorbit pe aceeaşi voce, am spus aceleaşi lucruri şi am făcut exact cum am vorbit. La guvernare, în schimb, lucrurile s-au schimbat şi e normal să se schimbe, pentru că este altă situaţie în care ne aflăm cu toţii. Sunt foarte multe decizii importante pe care Guvernul trebuie să şi le asume, sunt reforme de făcut, sunt de multe ori decizii dificile şi dureroase, care trebuie asumate de toate partidele aflate la guvernare. Când aceste decizii trebuiau luate sau urmau a fi luate, mulţi colegi s-au gândit mai degrabă la efectul electoral, pierd voturi, nu pierd voturi", a susţinut el, potrivit Mediafax.
 
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai spus, potrivit RFI, că "unii colegi liberali s-au gândit că au anul viitor alegeri prezidenţiale şi e mai bine să lase doar PSD să-şi asume lucrurile grele ale guvernării, ceea ce nu este corect". 

Pentru a reface legăturile din Uniune, Cătălin Ivan mai spune că e nevoie ca protocolul USL să fie reanalizat după scandalul privind sancţionarea lui Sorin Roşca Stănescu. 
 
"Este vorba doar de o adaptare a protocolului la noua situaţie. USL, o uniune construită în opoziţie pentru a câştiga alegerile, a câştigat toate bătăliile şi acum se află la guvernare. Sunt anumite lucruri care trebuie reanalizate, reaşezate. În niciun caz, nu este vorba despre un alt protocol sau despre o renegociere de la zero. Este vorba de o reaşezare a modului de funcţionare a USL, adaptată noii conjuncturi. Suntem la guvernare, avem miniştri şi liberali şi conservatori şi social-democraţi, lucrurile acestea trebuie să funcţioneze într-un anumit fel, partidele politice trebuie să se raporteze altfel unele la altele, iar lucrurile astea se vor rezolva. Eu cred că se vor rezolva foarte repede, în momentul în care liberalii vor înţelege că nu doar ei au alegeri anul viitor pentru preşedinţia României, cu toţii şi cu toţii îl susţinem pe Crin Antonescu. Prin urmare, dacă s-ar uita mai puţin la sondaje şi la alegerile de anul viitor şi mai mult la ce avem de făcut la guvernare, cred că ar fi mai bine pentru toată lumea", a spus el.


 
 
 
 
 
  
 
 
 

×
Subiecte în articol: Catalin Ivan PSD guvernare
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close