Antena 3 CNN Externe 2010: anul cu cea mai scăzută rată a accidentelor aviatice din istorie

2010: anul cu cea mai scăzută rată a accidentelor aviatice din istorie

2010: anul cu cea mai scăzută rată a accidentelor aviatice din istorie
Sursa foto: Foto: ngepress.com
23 Feb 2011   •   13:08

2010 a reprezentat anul cu cele mai puţine accidente aviatice din istorie, la nivel mondial, relatează AFP.

Raportul a fost de doar un accident aerian la 1, 6 milioane de zboruri, ceea ce a însemnat "rata cea mai scãzutã din istoria aviaţiei, mai micã decât rata de 0,65 înregistratã în 2006", conform  IATA, Ascociaţia Internaţionala pentru Transportul Aerian.

Cele mai frecvente accidente au avut loc la nivelul pistei aviatice, în momentul decolării sau aterizării, acestea reprezentând 21% din totalul accidentelor. Numărul acestora a scăzut cu 13% faţă de 2009.

Indiferent de performanţele obţinute, siguranţa şi securitatea zborurilor rămân principalele obiective:

"Să zbori este sigur. Totuşi, fiecare accident este o tragedie umană care ne aminteşte că obiectivul nostru ultim trebuie sã rămână zero accidente, zero morţi", a precizat directorul IATA, Giovanni Bisignani, citat într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: rata
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close