Antena 3 CNN Externe 27 de tone de brânză au ars şase zile într-un tunel din Norvegia

27 de tone de brânză au ars şase zile într-un tunel din Norvegia

27 de tone de brânză au ars şase zile într-un tunel din Norvegia
23 Ian 2013   •   14:15

Un camion încărcat cu brânză a fost cuprins de flăcări într-un tunel rutier din Narvik (Norvegia), incident care a dus la închiderea circulaţiei timp de şase zile, anunţă Reuters.

Cele 27 de tone de brânză brună (brunost), o delicatesă a bucătăriei nordice, au întreţinut focul puternic. Accidentul a avut loc joia trecută, dar pompierii au reuşit de-abia luni seară să stingă în totalitate incendiul.

"Concentraţia mare de grăsimi şi zahăr este aproape la fel de inflamabilă cu cea a petrolului", a spus Viggo Berg, un reprezentant al poliţiei locale.

Brânza brună este făcută din zer, conţine peste 30% grăsime naturală şi are un gust de caramel.

"Nu credeam vreodată că brânza aceasta poate arde atât de bine", a spus şi Kjell Bjoern Vinje, şeful Administraţiei Norvegiene a Drumurilor Publice. El a adăugat că de 15 ani, de când lucrează în domeniu, este pentru prima dată când un asemenea incident este generat de... brânza cuprinsă de foc.

Conform autorităţilor, nimeni nu a fost rănit, iar tunelul, lung de trei kilometri, va fi închis pentru reparaţii pentru cel puţin o săptămână.

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close