Antena 3 CNN Externe 300 de persoane au fost evacuate din cauza unui puternic incendiu de vegetaţie la graniţa dintre Spania şi Portugalia

300 de persoane au fost evacuate din cauza unui puternic incendiu de vegetaţie la graniţa dintre Spania şi Portugalia

300 de persoane au fost evacuate din cauza unui puternic incendiu de vegetaţie la graniţa dintre Spania şi Portugalia
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    23 Aug 2013   •   13:32

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate, vineri, în timp ce 200 de pompieri se luptau cu focul care a afectat un parc natural din nord-vestul Spaniei, potrivit autorităţilor regionale, relatează AFP, citată de Agerpres.

De asemenea, autorităţile au avertizat că riscul de incendii rămâne „extrem de mare'' în vestul ţării.

Peste 200 de pompieri acţionau vineri de la sol şi din aer împotriva unui „incendiu important'', care afectează împrejurimile satului Villardiegua de la Ribera, la frontiera cu Portugalia, a precizat o purtătoare de cuvânt a dispozitivului de luptă împotriva incendiilor al guvernului regional din Castilla y Leon.

Serviciul de meteorologie spaniol, Aemet, a clasat sub categoria de „risc extrem'' de incendii, pentru vineri şi sâmbătă, o parte a vestului Spaniei, incluzând provinciile Galicia, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura şi Andaluzia.

Incendiile de pădure şi mărăciniş sunt foarte frecvente vara în Spania, fiind deseori favorizate de vântul asupra solurilor şi vegetaţiei foarte uscate.

Până în prezent, după o iarnă ploioasă, incendiile au fost mai puţine în acest an, faţă de 2012, un an cu adevărat devastator: 13.335 de hectare au ars între 1 ianuarie şi 21 iulie, potrivit Ministerului spaniol al Agriculturii, faţă de 147.854 de hectare în aceeaşi perioadă din 2012.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close