Antena 3 Externe A evadat de la Alcatraz și le-a trimis polițiștilor o scrisoare, după mai bine de jumătate de secol

A evadat de la Alcatraz și le-a trimis polițiștilor o scrisoare, după mai bine de jumătate de secol

18 Apr 2018   •   16:20
A evadat de la Alcatraz și le-a trimis polițiștilor o scrisoare, după mai bine de jumătate de secol

O scrisoare misterioasă a redeschis un caz de urmărire generală, vechi de jumătate de secol. Alcatraz este una dintre cele mai cunoscute închisori din lume. Aflată pe o insulă, în dreptul golfului San Francisco.

Cu toate acestea, sunt multe cazuri misterioase legate de această închisoare, iar unul dintre acestea este cel al fraților John și Clarence Anglin, împreună cu complicele lor Frank Morris, care ar fi evadat în 1962, fără a fi prinși ulterior.

În ciuda evadării, ei au fost declarați morți de către autorități, pentru că Morris, complicele lor, intenționa să-i ducă la mal, departe de Alcatraz, cu o plută improvizată, făcută din pelerine de ploaie umflate. Polițiștii au găsit pluta la un moment dat, dar văzând în ce stare era aceasta au fost siguri că niciunul nu supraviețuise.

Recent, o televiziune din California a obținut o scrisoare trimisă departamentului de Poliție din San Francisco, în 2013, scrisoare care a dus la redeschiderea cazului fraților Anglin, din 1962. Expeditorul scrisorii era nimeni altul decât John Anglin, care mărturisea că evadarea fusese un succes. În aceeași scrisoare, el a dezvăluit faptul că fratele său, Clarence, a murit în 2011.

La momentul la care trimisese scrisoarea, fusese diagnosticat cu cancer și le-a spus autorităților că este dispus să se predea, după mai bine de jumătate de secol, dacă statul îi va oferi tratament gratuit, conform The Telegraph.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close