Antena 3 CNN Externe A făcut focul cu bani, ca să supravieţuiască. Un ghid turistic a rămas captiv în pădure

A făcut focul cu bani, ca să supravieţuiască. Un ghid turistic a rămas captiv în pădure

A făcut focul cu bani, ca să supravieţuiască. Un ghid turistic a rămas captiv în pădure
Sursa foto: Foto: Videonews
de M.Z.    |    19 Ian 2012   •   08:35

Banii nu aduc fericirea, spune o vorbă din popor. Pentru un bărbat stabilit în Statele Unite însă, zicala este cât se poate de neadevărată. Căci lui, pe lângă fericire, banii i-au salvat viaţa.

Yong Chun Kim s-a rătăcit în pădure, pe un viscol năprasnic. A reuşit să supravieţuiască până la sosirea salvatorilor, după ce a făcut un foc cu banii pe care îi avea în portofel.

Bărbatul, veteran al armatei sud-coreene, locuieşte de ani de zile în Seattle şi a devenit un specialist al drumeţiilor pe timp de iarnă. Acum câteva zile însă, a pornit printre troiene, pe un traseu montan, în fruntea unui grup de turişti. A alunecat pe o pantă şi nu s-a rănit, dar nici nu a mai găsit drumul înapoi, spre adăpost, pentru că vremea s-a înrăutăţit.

Omul nu prea a avut de ales. Aşa că, decât să îngheţe, şi-a luat ciorapii de schimb pe care îi avea la el şi toate bancnotele pe care le avea în portofel şi a aprins focul. Aşa a reuşit să treacă peste noapte. A doua zi, salvatorii l-au găsit înfrigurat şi speriat, dar în viaţă.

 





×
Subiecte în articol: foc bani sosete padure
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close