Antena 3 CNN Externe A fost deschis mormântul lui Iisus. Ce au descoperit cercetătorii sub lespedea de piatră care acoperea mormântul

A fost deschis mormântul lui Iisus. Ce au descoperit cercetătorii sub lespedea de piatră care acoperea mormântul

A fost deschis mormântul lui Iisus. Ce au descoperit cercetătorii sub lespedea de piatră care acoperea mormântul
Sursa foto: Foto: Captura YouTube
12 Apr 2017   •   13:05

Structura din marmură, care se ridică deasupra locului în care a fost îngropat, potrivit credinţei creştine, trupul lui Iisus Hristos şi care a fost renovată timp de nouă luni, a fost redeschisă publicului, scrie AFP.

O echipă de oameni de ştiinţă şi restauratori a participat la lucrările de consolidare la mormântul lui Iisus. Lucrările au început anul trecut, după ce Biserica a fost declarată nesigură de autorităţile israeliene care controlează Ierusalimul de Est.

La începutul lucrărilor de consolidare, lespedea de marmură care acoperea mormântul de piatră din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost ridicată pentru ca experții să analizeze nișa originală de piatră în care se crede că a fost așezat trupul lui Iisus. Arheologii au fost surprinși de câtă țărână au găsit înăuntru.

Mormântul se află într-o structură cunoscută drept Edicul, care este restaurată de o echipă de 50 specialiști greci de la Universitatea Tehnică din Atena. Echipa a mai lucrat la Acropole și la Hagia Sophia din Istanbul. Finanțarea de patru milioane de dolari a fost strânsă de la donatori precum Regele Abdullah al Iordaniei și Mica Ertegun, văduva lui Ahmet Ertegun, cofondatorul Atlantic Records. Proiectul va fi finalizat primăvara viitoare.

Credinţa creştină spune că trupul Mântuitorului s-a odihnit pe mormântul din piatră din peştera calcaroasă după ce a fost răstignit de către romani în anul 33. Mormântului Fiului lui Dumnezeu este situat în Edicula — o capelă cu boltă înaltă, construită din marmură galben-roză. Din cauza cutremurului din 1927 s-a păstrat doar o parte din pereţii peşterii şi a intrării. De aceea, la exterior au fost instalate grinzi susţinătoare din oţel.

×
Subiecte în articol: Iisus
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close