Antena 3 CNN Externe A fost descoperită cea mai fierbinte planetă

A fost descoperită cea mai fierbinte planetă

A fost descoperită cea mai fierbinte planetă
16 Oct 2008   •   14:08

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea St. Andrews au descoperit cea mai fierbinte planetă care are temperaturi de 2.250 de grade Celsius, adică jumătate din temperatura Soarelui nostru. Noua planetă , denumită WASP-12b, este de 1,5 ori mai mare decât Jupiter, iar distanţa dintre ea şi Soare este de patru ori mai mică decât cea dintre Pământ şi Soarele din sistemul nostru solar.
Descoperirea a fost făcută prin utilizarea simultană a două telescoape, unul în insulele Canare şi celălalt în Africa de Sud, informează "Daily Mail". Planetele din afara sistemului nostru solar sunt comparate cu soarele din sistemul lor solar, pentru a putea măsura intensitatea razelor infraroşii, sau căldura, pe care le emit. Dimensiunea şi traiectoria planetelor sunt calculate de astronomi în funcţie de datele înregistrate de cele două telescoape.
Cercetătorii sunt de părere că WASP-12b nu va deţine recordul pentru cea mai fierbinte planetă pentru mult timp. Deţinătoarea ultimului record de temperatură, planeta HD149026b, al cărei record era de 2.040 grade Celsius, a fost depăşită cu puţin de WASP-12b.
WASP-12b deţine şi recordul pentru cea mai rapidă traiectorie orbitală. Ea are nevoie de o singură zi terestră pentru a face un tur în jurul soarelui ei, în timp ce planetele descoperite până în prezent în afara sistemului nostru solar aveau traiectorii pe orbită de cel puţin trei zile terestre.
Sursă foto: www.dailymail.co.uk

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: oameni de stiinta sistem solar
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close