Antena 3 CNN Externe "A fost o situaţie înfricoşătoare". 27 de morţi la un festival religios din India

"A fost o situaţie înfricoşătoare". 27 de morţi la un festival religios din India

"A fost o situaţie înfricoşătoare". 27 de morţi la un festival religios din India
14 Iul 2015   •   17:44

Cel puţin 27 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-o busculadă în timpul unui festival religios din sudul Indiei, informează The New York Times.
   
Incidentul a avut loc în statul Andhra Pradesh, situat în sud-estul Indiei.
   
Busculada a fost cauzată de unii pelerini care încercau să-şi recupereze obiectele de încălţăminte, dar, în aglomeraţia generată, s-au dezechilibrat şi au căzut în bancul de nisip din râul Godavari, susţin autorităţile indiene.
   
Potrivit lui Kumar, incidentul a avut loc la mai puţin de 12 ore de la începerea festivalului de îmbăiere.
   
Premierul statului Andhra Pradesh, Chandrababu Naidu, a declarat că 27 de persoane au murit în timpul busculadei. El a adăugat că alte 34 de persoane au fost fost internate.
   
V. Satyanarayana, unul dintre pelerinii care s-au aflat la faţa locului, a susţinut că busculada ar fi durat în jur de 20 de minute.
 
"A fost o situaţie înfricoşătoare, cu femei şi copii plângând", a spus el. "Poliţiştii care se aflau acolo erau copleşiţi de situaţie şi a durat mai mult de o oră ca situaţia să revină sub control", a mai precizat Satyanarayana.

La festivalul Pushkaralu sunt aşteptate aproximativ 24 de milioane de persoane.

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close