Antena 3 CNN Externe A murit, după ce a făcut un lucru banal. Ce s-a întâmplat a uluit până și medicii

A murit, după ce a făcut un lucru banal. Ce s-a întâmplat a uluit până și medicii

A murit, după ce a făcut un lucru banal. Ce s-a întâmplat a uluit până și medicii
Sursa foto: Foto: Facebook
14 Sep 2018   •   11:35

Paul Doe, în vârstă de 34 de ani, a murit în urmă unei crize de strănut. Bărbatul se afla în noua casă în care se mutase recent cu soția și fiul de un an și jumătate.

Casă a fost cumpărată recent în Hunter Valley, Statele Unite ale Americii. În momentul în care criză de strănut l-a cuprins pe bărbat, soția și copilul lui se aflau în curte.

„Eu și fiul meu ne-am trezit mai devreme și am ieșit să gradinărim. Am auzit că Paul s-a trezit. L-am auzit prin bucătărie și apoi a început să strănute. Era normal pentru el. Chiar glumeam pe faptul că dacă strănută, nu o făcea doar o dată, ci de 20 de ori într-una. Așa făcea el”, a explicat femeia.

La un moment dat, Paul a leșinat, iar soția s-a s-a speriat, după ce a observant că acesta A văzut abia respiră și a sunat la ambulanță.

Medicii au încercat să îl resusciteze timp de o oră, dar Paul nu s-a mai trezit.

„Nu conta cât de ocupat sau stresat era Paul. El era mereu zâmbitor! Nu cred că l-am văzut vreodată fără un zâmbet imens pe față”, a spus Belinda, potrivit news.com.au.

×
Subiecte în articol: stranut
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close