Antena 3 CNN Externe Abbas, atacat pentru că nu susţine judecarea israelienilor pentru crime de război

Abbas, atacat pentru că nu susţine judecarea israelienilor pentru crime de război

Abbas, atacat pentru că nu susţine judecarea israelienilor pentru crime de război
Sursa foto: mahmoud abbas
08 Oct 2009   •   19:35

În cinci ani turbulenţi de mandat, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas nu s-a confruntat cu o revoltă atât de mare ca pentru decizia sa de a suspenda eforturile de a aduce oficialii israelieni în faţa tribunalului pentru crime de război comise în Gaza. Miercuri, profesorii au aruncat cu pantofii în fotografia sa, iar analiştii din Cisiordania au cerut demisia acestuia, arătând că Abbas a greşit când a plecat capul, după cum apreciază palestinienii, la presiunile SUA.
Cu toate acestea, se apreciază că este puţin probabil ca el să fie forţat să părăsească funcţia deoarece se bucură de sprijinul larg al Occidentului şi a condus Cisiordania practic fără rival de când rivalii de la mişcare islamică Hamas l-au alungat din Gaza in 2007.
Totuşi, scandalul ar putea provoca daune relaţiei acestuia cu votanţii şi capacităţii sale de a negocia cu Israel.
În centrul forfotei este raportul ONU de575 de pagini referitor la războiul dus de Israel în Gaza iarna trecută, ce arată că atât Israel, cât şi Hamas au comis crime de război, acuzaţii negate de ambele părţi.
Săptămâna trecută, Abbas a retras sprijinul palestinian pentru un vot în Consiliul Drepturilor Omului al ONU de la Geneva pentru a trimite raportul Adunării Generale ONU pentru o posibilă acţiune- primul din mulţii paşi spre stabilirea unor tribunale pentru crime de război.
Cum palestinienii s-au retras, raportul este amânat pentru şase luni.
Abbas a luat decizia la presiunile americane, se apreciază, SUA apreciind că o dezbatere despre crimele de război au complica eforturile de reluare a discuţiilor de pace.
Acum palestinienii sunt revoltaţi că Abbas a ales să nu profite de una din rarele ocazii de a face dreptate victimelor războiului.
Cum preşedintele palestinian este implicat într-un turneu internaţional, Yasser Abed Rabbo, consilier, a fost cel care a răspuns criticilor şi atacurilor, recunoscând că ?ce s-a întâmplat a fost o greşeală, dar poate fi reparată."
Oricum indiferent de soarta raportului , care va fi stabilită în cadrul organismelor ONU, reputaţia lui Abbas a suferit o lovitură.
Antena3.ro

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close