Antena 3 CNN Externe Acuzaţie gravă: Johnson & Johnson ştia de câteva decenii că există azbest în pudra sa pentru copii

Acuzaţie gravă: Johnson & Johnson ştia de câteva decenii că există azbest în pudra sa pentru copii

Acuzaţie gravă: Johnson & Johnson ştia de câteva decenii că există azbest în pudra sa pentru copii
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
14 Dec 2018   •   20:26

Gigantul Johnson & Johnson ştia de câteva decenii că în pudra pentru copii pe care o produce există azbest, care poate provoca diverse boli, inclusiv cancerul, arată o investigaţie a agenţiei de presă Reuters, care a fost publicată vineri.

Informaţiile despre compoziţia Johnson’s Baby Powder au fost ascunse de companie, atât faţă de public, cât şi faţă de diverse instituţii. De exemplu, J&J nu a spus FDA, autoritatea de securitate alimentară şi de sănătate din Statele Unite ale Americii, că cel puţin trei teste, care au fost efectuate de trei laboratoare diferite, între 1972 şi 1975, au arătat că există azbest în pudra de talc pe care o proceduce, iar într-un caz nivelurile raportate erau „destul de ridicate”.

În prezent, compania este implicată în câteva mii de procese sub acuzaţia că produsele realizate cuprind substanţe cancerigene. După mai multe decenii de acuzaţii, de-abia anul acesta, J&J a fost obligată să le prezinte mii de paginii de documente interne confidenţiale avocaţiilor a peste 11.700 de reclamanţi. Acuzatorii susţine faptul că talcul din produsele companiei provoacă, printre alte boli, şi cancer.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close