Antena 3 Externe Acuzații grave ale Rusiei. Ce susține că a găsit în Siria

Acuzații grave ale Rusiei. Ce susține că a găsit în Siria

19 Apr 2018   •   18:43
Acuzații grave ale Rusiei. Ce susține că a găsit în Siria

Rusia a declarat joi că a găsit recipiente cu clor provenite din Germania şi 'fumigene' din Marea Britanie în Ghouta de Est, o fostă enclavă rebelă din Siria cucerită de regimul de la Damasc şi scena unui presupus atac chimic la începutul lunii aprilie, relatează AFP. 

'Forţele guvernamentale siriene au descoperit în teritoriile eliberate din Ghouta de Est containere cu clor provenite din Germania (...), precum şi fumigine produse în oraşul Salisbury din Anglia', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de Tass. 

Salisbury este oraşul în care au fost otrăviţi pe 4 martie fostul agent rus Serghei Skripal şi fiica sa. Londra a acuzat Moscova pentru acest atac, în timp ce Rusia îşi susţine nevinovăţia şi denunţă o 'provocare'. 

Rusia a denunţat în numeroase rânduri în ultimele zile o înscenare de către rebelii sirieni a presupusului atac chimic din oraşul sirian Douma, pe 7 aprilie, în care cel puţin 40 de oameni au murit, potrivit Căştilor Albe. 

Armata rusă a anunţat de asemenea miercuri că a descoperit un 'laborator chimic şi un depozit de substanţe chimice' la Douma care conţineau substanţe utilizate pentru fabricarea sulfului şi a gazului muştar, precum şi un cilindru cu clor. 

Moscova a anunţat pe 3 martie că a descoperit un 'laborator subteran pentru fabricarea de substanţe toxice' în Siria. La 14 martie, ea a anunţat descoperirea unui alt 'laborator' în satul Efteris din Ghouta de Est. 

O echipă ONU însărcinată cu investigarea presupusului atac chimic din Douma nu a putut ajunge încă la faţa locului din motive de securitate. O misiune de recunoaştere a fost ţinta unor tiruri câteva zile mai devreme.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close