Antena 3 CNN Externe Aderarea statelor balcanice la Uniunea Europeană, pusă în discuție. Anunțul făcut de Angela Merkel și Francois Hollande

Aderarea statelor balcanice la Uniunea Europeană, pusă în discuție. Anunțul făcut de Angela Merkel și Francois Hollande

Aderarea statelor balcanice la Uniunea Europeană, pusă în discuție. Anunțul făcut de Angela Merkel și Francois Hollande
06 Iul 2016   •   09:04

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu ar trebui să afecteze perspectivele de aderare la UE ale statelor balcanice, au declarat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, informează presa internaţională.

"Decizia Marii Britanii nu a schimbat nimic în această privinţă", a declarat Merkel la finalul unei întruniri desfăşurate la Paris, pentru a atenua îngrijorările statelor din Balcanii de Vest.

Liderii a şase ţări membre UE şi a şase state balcanice au avut o întrevedere la Paris în cadrul celui de-al treilea summit al Procesului de la Berlin, o iniţiativă politică lansată în urmă cu doi ani care doreşte să susţină apropierea statelor din sud-estul Europei prin cooperare de tip regional.

În cadrul reuniunii de la Paris, statele balcanice de vest - Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia - au semnat un acord asupra înfiinţării unui Birou de Cooperare al Tineretului Regional (RYCO). Biroul va avea sediul în Tirana, iar jumătate din bugetul său va fi finanţat de ţările balcanice de vest, în vreme ce cealaltă jumătate va fi asigurată de instituţii financiare internaţionale şi de Comisia Europeană.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close