Antena 3 CNN Externe Administraţia Obama îşi cere scuze pentru uciderea din greşeală a doi ostatici din Pakistan

Administraţia Obama îşi cere scuze pentru uciderea din greşeală a doi ostatici din Pakistan

Administraţia Obama îşi cere scuze pentru uciderea din greşeală a doi ostatici din Pakistan
24 Apr 2015   •   16:56

Un raid aerian lansat de o dronă americană în luna ianuarie asupra unei ţinte din Pakistan, folosită de gruparea teroristă Al Qaeda, s-a soldat cu uciderea din greşeală a unui american şi a unui italian, ţinuţi ostatici timp de mai mulţi ani de organizaţie, au declarat oficiali de la Washington.

Preşedintele Barack Obama şi-a cerut scuze în mod oficial şi şi-a asumat responsabilitatea pentru toate operaţiunile contra-terorism, incluzând-o şi pe aceasta.

În timul operaţiunii din luna ianuarie au fost ucişi angajaţii umanitari Warren Weinstein, un american ţinut ostatic de Al Qaeda încă din 2011 şi Giovanni Lo Porto, un italian dat dispărut în Pakistan în 2012, împreună cu Ahmed Farouq, un american care a fost un lider al-Qaeda.

Adam Gadahn, un american membru al-Qaeda, care a fost acuzat de trădare în Statele Unite, a fost, de asemenea, ucis într-o lovitură aeriană separată asupra unei tabere Al Qaeda, cinci zile mai târziu, a precizat un purtător de cuvânt american.

×
Subiecte în articol: SUA pakistan Al Qaeda
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close