Antena 3 CNN Externe Al doilea cel mai puternic om din Coreea de Nord ar fi intrat în dizgraţie, susţin serviciile de informaţii sud-coreene

Al doilea cel mai puternic om din Coreea de Nord ar fi intrat în dizgraţie, susţin serviciile de informaţii sud-coreene

Al doilea cel mai puternic om din Coreea de Nord ar fi intrat în dizgraţie, susţin serviciile de informaţii sud-coreene
de M.T.    |    04 Dec 2013   •   12:55

Jang Song Thaek, considerat al doilea cel mai puternic om din Coreea de Nord şi unchiul liderului Kim Jong Un, ar fi intrat în dizgraţie şi şi-a pierdut toate funcţiile pe care le deţinea, susţin serviciile de informaţii sud-coreene.

Anunţul a fost făcut de parlamentarul Jung Cheong-rae, în urma unei întâlniri a comitetului pentru serviciile de informaţii din cadrul Parlamentului sud-coreean.

Potrivit ministrului Unificării din Coreea de Sud, Ryoo Kihl-jae, citat de Reuters, Jang este în viaţă şi în siguranţă, la fel ca şi soţia sa Kim Kyong Hui.

Cu toate acestea, serviciile de informaţii sud-coreene susţin că doi dintre apropiaţii lui Jang ar fi fost executaţi pentru corupţie în ultima lună.

Jang Song Thaek, care era vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare Naţională, a avut un rol important în preluarea puterii de către Kim Jong Un în 2011, după moartea tatălui său, Kim Jong Il.

Nu este pentru prima oară când Jang cade în dizgraţia regimului de la Phenian. S-a mai întâmplat în 2004, când Coreea de Nord era condusă de Kim Jong Il, dar a fost repus în funcţii doi ani mai târziu.

Jang este însă un personaj imporant în politica nord-coreeană, iar mulţi analişti au legat acest lucru de faptul că soţia sa este fiica "preşedintelui etern", Kim Il Sung.

Unchiul actualului lider nord-coreean este considerat un avocat al reformelor economice, iar la începutul acestui an, el şi soţia sa au încercat să-l impună ca premier pe tehnocratul Pak Pong Ju, cu scopul de a relansa o economie aflată într-o situaţie deplorabilă.

Jang Song Thaek nu a mai fost văzut în public de la începutul lunii noiembrie, când a asistat la un meci de baschet între Coreea de Nord şi o echipă japoneză la Phenian.

„Trebuia să vină un moment în care Jang Song Thaek să dispară din peisaj, pentru ca noul lider să-şi întărească propria putere. Noua elită poate acum să conducă fără un gardian”, a explicat Koh Yu-hwan, de la Universitatea Dongguk din Seul, citat de Reuters.

Marele câştigător al acestei lupte interne din interiorul puterii de la Phenian pare a fi Choe Ryong Hae, şeful Biroului Politic al Armatei Populare, care, în perioada recentă, a fost cea mai proeminentă figură care s-a aflat alături de Kim Jong Un la evenimentele publice.

Pentru analişti, ascensiunea lui Choe reprezintă un semnal al schimbării structurii de putere, cu oameni apropiaţi de Kim Jong Un, dar şi o victorie simbolică pentru puternica armată nord-coreeană, formată din peste 1,2 milioane de soldaţi.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close