x close

Alegeri în Turcia. Puterea pierde majoritatea în parlament

de A.B.    |    08 Iun 2015   •   11:19
Alegeri în Turcia. Puterea pierde majoritatea în parlament 816 Foto: Agerpres/Xinhua
Alegerile parlamentare de ieri, din Turcia, s-au încheiat cu un eşec răsunător pentru partidul islamist de la putere, chiar dacă acesta a primit cel mai mare număr de voturi. Partidul condus de preşedintele Regep Taiip Erdogan spera să obţină o majoritate de două treimi, pentru a putea să modifice Constituţia. Dar a pierdut şi majoritatea simplă şi va fi obligat să caute un partener de guvernare.

Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), care a câştigat toate alegerile începând din 2002, s-a clasat, şi acum, primul, dar nu mai deţine singur majoritatea în parlament. Liderii partidului s-au străduit să-şi convingă susţinătorii că rezultatul înseamnă, totuşi, o victorie.

Adevăratul conducător al AKP, preşedintele Regep Taiip Erdogan, spera nu doar să rămână majoritar ci să obţină două treimi sau măcar 60 la sută din mandatele parlamentare. Astfel, Constituţia putea fi amendată pentru ca Turcia să devină republică prezidenţială iar Erdogan, căruia nu-i convine să aibă doar un rol protocolar, să capete puteri depline.

Eşecul lui Erdogan se datorează, în mare măsură, partidului minorităţii kurde, care a reuşit, pentru prima dată, să treacă pragul electoral de 10 la sută şi va deţine un grup parlamentar important. În noul parlament au intrat doar patru partide. Deocamdată, toate formaţiunile din opoziţie spun că nu doresc o coaliţie cu islamiştii lui Erdogan. Dacă guvernul nu va putea fi format în 45 de zile, vor fi convocate noi alegeri.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati