Antena 3 Externe ALEGERI MAREA BRITANIE. Sondaj: Partidul Conservator pe primul loc, dar pierde majoritatea absolută

ALEGERI MAREA BRITANIE. Sondaj: Partidul Conservator pe primul loc, dar pierde majoritatea absolută

de M.Z.    |    09 Iun 2017   •   00:30
ALEGERI MAREA BRITANIE. Sondaj: Partidul Conservator pe primul loc, dar pierde majoritatea absolută
Sursa foto: Foto: Facebook/Theresa May

ALEGERI MAREA BRITANIE. Conservatorii Theresei May, şefa guvernului de la Londra, sunt pe primul loc în alegerile legislative de joi, dar pierd majoritatea lor absolută în Parlament, conform primelor previziuni publicate la închiderea urnelor, transmit agenţiile internaţionale de presă. 

Potrivit unui exit-poll efectuat pentru principalele televiziuni şi realizat în 144 de circumscripţii electorale din întreg Regatul Unit, conservatorii ar obţine 314 mandate, în timp ce laburiştii lui Jeremy Corbyn ar câştiga 266 de mandate, Partidul Naţional Scoţian (SNP) - 34 de mandate, iar liberal-democraţii -14. 

Dacă s-ar confirma aceste cifre, notează EFE, conservatorii ar avea nevoie de 12 parlamentari pentru a obţine majoritatea absolută într-o Cameră a Comunelor compusă dintr-un număr de 650 de parlamentari.

Totodată, după cum arată sondajul, faţă de precedentul parlament, conservatorii pierd 17 mandate, laburiştii câştigă 34, SNP pierde 22, iar liberal-democraţii câştigă şase. 

După publicarea primelor estimări, lira sterlină a scăzut în faţa monedei europene şi a dolarului. 

Aproape 47 de milioane de britanici au fost aşteptaţi joi la urne, pentru a-şi alege cei 650 de parlamentari.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close