Antena 3 CNN Externe ALEGERI PREZIDENȚIALE SUA. Cum au votat primii americani care s-au prezentat la urne

ALEGERI PREZIDENȚIALE SUA. Cum au votat primii americani care s-au prezentat la urne

ALEGERI PREZIDENȚIALE SUA. Cum au votat primii americani care s-au prezentat la urne
08 Noi 2016   •   08:46

Şapte alegători din Dixville Notch, localitate situată la frontiera nord-estică a SUA în Munţii Appalachi, au lansat simbolic alegerile prezidenţiale, votând în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit AFP. 

La ora 00:00 (05:00 GMT) marţi, Clay Smith a introdus primul buletinul de vot în urnă. La fel ca el, alţi patru alegători şi două alegătoare din acest cătun pierdut în pădurile din statul New Hampshire şi situat la o aruncătură de băţ de frontiera canadiană, au continuat această tradiţie stabilită încă din 1960, care i-a atras localităţii Dixville Notch titlul de 'First in the Nation' (Prima din ţară). 

După câteva minute, ţinând seama şi de un vot trimis prin procură, grefierul a anunţat rezultatele: candidata democrată Hillary Clinton a obţinut patru voturi, oponentul său republican Donald Trump - două voturi, iar candidatul independent Gary Johnson - un vot. Votul trimis prin procură a fost anulat pentru că, alegăturul respectiv scrisese numele alesului său de mână, iar acesta era... Mitt Romney, candidatul republican învins de Barack Obama în 2012. 

În afară de alte două sate din acest stat din Noua Anglie, care votează de asemenea în cursul nopţii, scrutinul începe oficial la 06:00 (11:00 GMT) pe coasta estică a SUA. 

Circa 225 de milioane de americani sunt chemaţi să decidă cine - între democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump - îi va succeda lui Barack Obama la Casa Albă.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close