Antena 3 CNN Externe Alertă cu bombă la Paris. Au fost evacuate mai multe birouri ale Tribunalului de Mare Instanță din capitala franceză

Alertă cu bombă la Paris. Au fost evacuate mai multe birouri ale Tribunalului de Mare Instanță din capitala franceză

Alertă cu bombă la Paris. Au fost evacuate mai multe birouri ale Tribunalului de Mare Instanță din capitala franceză
20 Mar 2017   •   12:56

Aproximativ o sută de persoane au fost evacuate luni, cu puţin înainte de prânz, de la direcţia financiară a tribunalului de mare instanţă din Paris ca urmare a unei alerte cu bombă, scrie Agerpres

Un apel anonim ameninţător, în care se menţiona prezenţa unei bombe, s-a aflat la originea acestei proceduri, potrivit RTL. Zona a fost evacuată şi în jurul tribunalului a fost stabilit un perimetru de securitate. 

La faţa locului au fost trimişi genişti. 'Se fac verificările obişnuite', a precizat o sursă pentru RTL. 

Localurile evacuate adăpostesc birourile judecătorilor de instrucţie şi parchetul naţional financiar (PNF), însărcinat cu urmărirea marii delincvenţe economice şi financiare. PNF, creat la sfârşitul lui 2013 după scandalul unui cont bancar secret în Elveţia al fostului ministru al bugetului, Jérôme Cahuzac, este în prezent însărcinat cu anchetarea candidatului dreptei la preşedinţia Franţei, Francois Fillon. Judecătorii financiari instrumentează totodată şi ancheta privind locurile de muncă fictive care vizează Frontul Naţional (extrema dreaptă) condus de o altă candidată la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen. 

×
Subiecte în articol: paris
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close