Antena 3 CNN Externe Alertă în Londra. Mai multe persoane au fost înjunghiate în atacuri în acest weekend

Alertă în Londra. Mai multe persoane au fost înjunghiate în atacuri în acest weekend

Alertă în Londra. Mai multe persoane au fost înjunghiate în atacuri în acest weekend
31 Mar 2019   •   16:38

Poliţia britanică a făcut legătura între patru atacuri cu cuţitul comise în nordul Londrei, în urma cărora patru persoane au fost internate în spital, iar două sunt în stare gravă, relatează duminică Press Association. 

Atacurile avut loc în zona Edmonton, între orele 19.02 (sâmbătă) şi 09.43 (duminică), iar poliţia crede că există un singur suspect, un bărbat care a acţionat singur, şi care ar putea avea probleme mintale. 

"Poliţia tratează cele patru incidente care au presupus înjunghieri drept potenţial legate. Cele patru victime provin din medii diferite şi par să fi fost alese la întâmplare, din cauza faptului că erau singure şi vulnerabile. Nu există nimic care să sugereze că este vorba despre un incident legat de terorism", a declarat inspectorul şef Stuart Smillie, din comandamentul zonei de nord a Londrei. 

Un bărbat a fost arestat în acest caz duminică, în jurul orei locale 11.00, în zona Edmonton, dar nu s-a stabilit cu certitudine că el ar fi atacatorul.

×
Subiecte în articol: Londra alerta
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close