Antena 3 Externe Alertă lângă Moscova! Un incendiu uriaș a cuprins o piață extrem de aglomerată. Mii de oameni au fost evacuați

Alertă lângă Moscova! Un incendiu uriaș a cuprins o piață extrem de aglomerată. Mii de oameni au fost evacuați

08 Oct 2017   •   21:44
Alertă lângă Moscova! Un incendiu uriaș a cuprins o piață extrem de aglomerată. Mii de oameni au fost evacuați
Sursa foto: Foto: Agerpres

Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-un mare centru comercial situat la sud-vest de Moscova, provocând evacuarea a 3.000 şi făcând răniţi, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat, transmite AFP. 

Aproape 55.000 de metri pătraţi din acest centru comercial, specializat în vânzarea materialelor de construcţie şi decoraţiunilor, erau cuprinşi de flăcări în jurul orelor 18.50, potrivit comunicatului. 

Nori imenşi de fum negru dens s-au ridicat deasupra clădirii al cărei acoperiş s-a prăbuşit parţial, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse. 

"În total, 3.000 de persoane au fost evacuate din clădire", a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, precizând că incendiul s-a soldat cu "răniţi, potrivit informaţiilor preliminare". 

Peste 290 de pompieri, 170 de maşini de pompieri şi trei elicoptere au fost trimise la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close