Antena 3 CNN Externe Alertă teroristă? Colet-capcană interceptat la Roma, la o săptămână de la explozia unui dispozitiv similar

Alertă teroristă? Colet-capcană interceptat la Roma, la o săptămână de la explozia unui dispozitiv similar

Alertă teroristă? Colet-capcană interceptat la Roma, la o săptămână de la explozia unui dispozitiv similar
Sursa foto: Foto: antena3.ro
15 Dec 2011   •   17:45

Un colet-capcană a fost interceptat, joi, la Roma, în sediul unei agenţii Equitalia, organismul public însărcinat cu colectarea impozitelor, informează AFP.

Agenţia a mai fost afectată de explozia unui dispozitiv similar chiar săptămâna trecută.
   
Coletul a fost predat specialiştilor din cadrul poliţiei, care au stabilit că acesta conţine un dispozitiv exploziv.
   
"Am fost sunaţi (joi) dimineaţa, după ce a fost descoperit un colet suspect. Îl analizăm în continuare, iar pentru moment putem spune că din el a ieşit puţin praf închis la culoare", a declarat serviciul de presă al poliţiei din Roma.

Vinerea trecută, directorul general al Equitalia a fost rănit, într-un sediu al acestui organism, de explozia unui colet-capcană, a cărui trimitere a fost revendicată de organizaţia anarhistă italiană FAI (Federazione Anarchica Informale).
   
Plicul-capcană conţinea un mesaj din partea FAI, şi anume "nu te sinucide, răzvrăteşte-te: moarte cămătarilor".

×
Subiecte în articol: roma
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close