Antena 3 CNN Externe Ambasadorul României la ONU a prezentat poziţia UE în cadrul sesiunii Comisiei pentru Dezvoltare Socială

Ambasadorul României la ONU a prezentat poziţia UE în cadrul sesiunii Comisiei pentru Dezvoltare Socială

Ambasadorul României la ONU a prezentat poziţia UE în cadrul sesiunii Comisiei pentru Dezvoltare Socială
12 Feb 2019   •   07:15

Reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a participat luni la deschiderea lucrărilor celei de a 57-a sesiuni a Comisiei pentru Dezvoltare Socială (CSocD), informează un comunicat transmis AGERPRES. 

În contextul deţinerii de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, ambasadorul Jinga a prezentat în numele celor 28 de state membre UE o declaraţie în cadrul dezbaterii generale, privind perspectiva europeană asupra temei actualei sesiuni a CSocD, "Abordarea inegalităţilor şi provocărilor pentru incluziunea socială prin politici fiscale, salariale şi de protecţie socială". 

Intervenţia diplomatului român s-a concentrat pe promovarea conceptului de pilon european al drepturilor sociale şi a unui model de dezvoltare socială axat pe creştere economică sustenabilă, formare profesională continuă şi politici de ocuparea a forţei de muncă ce acordă atenţie tinerilor, persoanelor cu dizabilităţi şi familiei. 

"În Uniunea Europeană, sistemele de protecţie socială reprezintă o asigurare împotriva riscurilor sociale, susţin rezilienţa economiilor în timp de criză şi redistribuie venituri către toate grupurile sociale. Protecţia socială, în conexiune cu alte politici - cum sunt sistemul de taxare progresivă, politicile salariale şi educaţionale - au ajutat Uniunea Europeană să ţină sub control fenomenul adâncirii inegalităţilor, prezent la nivel global începând cu anii 1980", a subliniat ambasadorul Jinga. 

"Competitivitatea pieţei muncii, combaterea excluziunii şi inegalităţilor, politicile redistributive şi de protecţie socială, sunt elemente-cheie ale modelului social european aflat într-o continuă adaptare pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor Uniunii, în acord cu transformările şi provocările globale curente, precum cele generate de avansul tehnologic şi informatic sau de gestionarea schimbărilor climatice", a arătat reprezentantul permanent al României la ONU. 

Comisia pentru Dezvoltare Socială, aflată în subordinea ECOSOC, este principalul for al Naţiunilor Unite care monitorizează implementarea Declaraţiei de la Copenhaga, a Programului de Acţiune al Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Socială şi a Agendei 2030, din perspectiva aspectelor sociale conectate cu obiectivele de dezvoltare durabilă. 

România a deţinut preşedinţia Comisiei în perioada 2015-2016, şi face parte din nou dintre cele 46 de state membre pentru mandatul 2017-2021.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close