Antena 3 CNN Externe Ameninţările nu au reuşit niciodată să AMUŢEASCĂ jurnaliştii Charlie Hebdo! Atentatul terorist de astăzi nu a fost primul atac asupra redacţiei

Ameninţările nu au reuşit niciodată să AMUŢEASCĂ jurnaliştii Charlie Hebdo! Atentatul terorist de astăzi nu a fost primul atac asupra redacţiei

Ameninţările nu au reuşit niciodată să AMUŢEASCĂ jurnaliştii Charlie Hebdo! Atentatul terorist de astăzi nu a fost primul atac asupra redacţiei
07 Ian 2015   •   16:17

Săptămânalul Charlie Hebdo a creat atât de mult scandal în anul 1970 astfel încât a fost închis, iar trei ani mai târziu birourile sale au fost ţinta unor atentate cu bombă.

Revista satirică a fost atacată şi în alte dăţi din cauza conţinutului din paginile sale.

În primele ore ale zile de 2 noiembrie 2011, redacţia a fost atacată cu sticle incendiare după prezentarea unui desen considerat jignitor la adresa Profetului Mahomed.

Caricatura provocatoare nu era una neobişnuită pentru această publicaţie, de-a lungul timpului jurnaliştii ei fiind autorii mai multor satire şi desene ironice la adresa personajelor politice şi religioase de pe scena internaţională.

După ce a văzut lumina tiparului în 1969, anul următor, în 1970, a fost interzis de către Ministerul de Interne după ce a satirizat ştirile din media franceză, care făceau referire la moartea fostului preşedinte, Charles de Gaulle.

Dar ziarul, care se numea atunci Hara-Kiri Hebdo, şi-a schimbat titlul şi sigla şi a reuşit să "fenteze" interdicţia impusă de statul francez.

În 1981 a fost din nou scos de pe piaţă, dar a renăscut cu mare tam-tam în 1992, atunci când primul număr al noului format a fost vândut în 100.000 de exemplare.

În anul 2006, coperta ziarului găzduia o caricatură a Profetului Mahomed, iar rezultatul acestei ediţii controversate a dus la creşterea tirajului cu încă 60.000 de exemplare vândute.

Preşedintele de-atunci al Franţei avertiza că provocările la adresa altor religii ar trebui să fie evitată.

Nu doar lumea islamică a fost ironizată în paginile ziarului.

În 2008, o serie de caricaturi antisemite au scandalizat opinia publică franceză. Ulterior ca răspuns la presiunea exercitată, redacţia Charlie Hebdo l-a concediat pe autorul acelor desene.

În septembrie 2012, după atacurile teroriste asupra ambasadelor americane din Orientul Mijlociu, ziarul a publicat şi mai multe care-l batjocurau pe Profetul Mahomed.

Franţa a devenit şi ea atunci ţinta teroriştilor din întreaga lume, iar ameninţările au devenit din ce în ce mai reale.
Misiunile diplomatice ale Parisului au fost nevoite să-şi consolideze măsurile de securitate, în vreme ce redacţia ziarului a fost păzită zile la rând de furia musulmanilor stabiliţi în Hexagon.

După atacul terorist de astăzi, asasinii au strigat "Charb este mort!Profetul a fost RĂZBUNAT!"


×
Subiecte în articol: Charlie Hebdo atac terorist
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close