Secretarul american al energiei, Chris Wright, le-a cerut Ungariei şi Slovaciei, vineri, să nu mai cumpere gaz din Rusia, pentru că astfel cele două state susţin, indirect, războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina, potrivit Politico.
Într-o declaraţie făcută vineri la un eveniment de la Bruxelles, unde a avut întâlniri săptămâna aceasta cu oficiali despre cum să crească importurile de gaze naturale lichefiate americane și să oprească fluxul de fonduri pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Wright a spus că ar fi de preferat ca Europa să se aprovizioneze de la „prietenii săi”.
„Vrem să eliminăm tot gazul rusesc. Președintele Trump, America și toate națiunile UE, vrem să punem capăt războiului ruso-ucrainean”, a spus Wright. „Cu cât putem strangula mai mult capacitatea Rusiei de a finanța acest război ucigaș, cu atât mai bine pentru noi toți".
Alternative la energia din Rusia
În același timp, Wright a cerut țărilor europene să găsească alternative la energia atomică rusească, spunând că „vrem să vedem tehnologia nucleară venind din Statele Unite sau chiar din UE”.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a militat mult timp în favoarea proiectului Paks II - și împotriva sancțiunilor UE impuse Rusiei, inclusiv a unui plan al comisarului pentru energie, Dan Jorgensen, de a elimina treptat toate importurile de gaze din țară până în 2027.