Antena 3 CNN Externe Amnesty International: Peste 200 de persoane din Costa de Fildeş, arestate ilegal şi torturate

Amnesty International: Peste 200 de persoane din Costa de Fildeş, arestate ilegal şi torturate

Amnesty International: Peste 200 de persoane din Costa de Fildeş, arestate ilegal şi torturate
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.T.    |    26 Oct 2012   •   17:13

Peste 200 de persoane din Costa de Fildeş, printre care şi susţinători ai fostului preşedinte Laurent Gbagbo, au fost arestate ilegal şi torturate de poliţia şi armata din această ţară, se arată într-un raport al Amnesty International dat publicităţii vineri şi citat de Reuters.

Anchetatorii ONU a declarat la începutul acestei luni că membrii fostului guvern condus de Gbagbo şi militarii ivorieni care trăiesc în exil în ţara vecină Ghana s-au aflat în spatele unor atacuri care au avut ca ţintă instalaţii ale poliţiei şi armatei din Coasta de Fildeş.

Potrivit Amnesty International, atacurile care au început în august au reprezentat motivul pentru care actualul regim de la Abidjan a ordonat arestările din rândul susţinătorilor lui Gbagbo.

„Deşi recunoaştem că guvernul a fost nevoit să facă faţă unui val de atacuri, suntem foarte îngrijoraţi de aceste arestări şi de reprimarea născută din dorinţa de răzbunare”, a precizat Gaetan Mootoo, un reprezentant al Amnesty West Africa.

Guvernul ivorian a respins acuzaţiile care s-au făcut la adresa sa. „Acestea nu sunt deloc practiciile guvernului nostru. Noi facem lucrurile legal. Au fost nişte atacuri, iar scopul nostru este să-i protejăm pe cetăţeni şi să le punem capăt. Asta este ceea ce facem”, a declarat Bruno Kone, purtătorul de cuvânt la guvernului de la Abidjan.

Membrii partidului lui Gbagbo care au rămas în Coasta de Fildeş au negat că ar fi fost implicaţi în violenţe şi s-au plâns că noul guvern se foloseşte de aceste atacuri ca o scuză pentru a zdrobi opoziţia.

Reprezentanţii Amnesty International au descoperit mai multe locuri de detenţie, inclusiv clădiri militare din capitala Abidjan, unde cei arestaţi erau aduşi şi ţinuţi în carceră.

„Am întâlnit mai mulţi deţinuţi care ne-au spus că au fost torturaţi cu şocuri electrice sau că li s-a topit plastic pe corp. Doi dintre ei au fost abuzaţi sexual”, a mai spus Gaetan Mootoo.

De asemenea, raportul Amnesty International arată că doi bărbaţi, un militar şi un poliţist, au murit ca rezultat al torturii la care au fost supuşi.

Unii dintre deţinuţi au fost ţinuţi închişi pentru mai multe luni, fără a putea să ia contact cu familiile sau avocaţii lor, în timp ce alţii au fost eliberaţi după ce au plătit în schimb o sumă de bani.

„La peste 18 luni de la arestarea lui Laurent Gbagbo, este timpul ca preşedintele Alassane Dramane Ouattara să-şi respecte promisiunile şi să pună respectarea drepturilor omului cât mai sus pe agenda guvernului”, se mai spune în raportul Amnesty International.

În prezent, fostul preşedinte Laurent Gbagbo aşteaptă să fie judecat la Haga, fiind acuzat de crime împotriva umanităţii.

Anul trecut, după ce Gbagbo a refuzat să accepte înfrângerea suferită în faţa lui Alassane Ouattara la alegerile din 2010, un scurt război civil a izbucnit în Coasta de Fildeş, în conflict murind peste 3.000 de oameni.



×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close