Ana Birchall, anunț despre relația cu SUA

13 Sep 2018   •   13:12
Ana Birchall, anunț despre relația cu SUA

Parteneriatul Strategic între România şi SUA "rămâne pilonul central al politicii externe româneşti", a declarat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, la aniversarea a şapte ani de la Declaraţia Comună privind acest parteneriat. 

"Aniversarea celor şapte ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, la 13 septembrie 2011, la Washington, ne oferă ocazia unei reflecţii aprofundate asupra beneficiilor care au decurs în urma adoptării acestui document deosebit de important şi a etapelor parcurse în implementarea parteneriatului nostru, precum şi a nivelului la care ne dorim să ajungă relaţiile bilaterale România-SUA în viitor", a transmis Birchall, citată într-un comunicat al Executivului transmis AGERPRES. 

Vicepremierul a arătat că progresele înregistrate în ultima perioadă atât pe dimensiunea economică, cât şi în planul politico-militar şi la nivelul dialogului politic înalt, reflectă angajamentul comun al Guvernului României şi al administraţiei SUA pentru dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului Strategic, arată sursa citată. 

"Evoluţiile majore în dinamica bilaterală au demonstrat soliditatea relaţiei bilaterale şi aportul specific al ţărilor noastre în atingerea obiectivelor comune şi au dus Parteneriatul Strategic între România şi SUA, în prezent, în mandatul Guvernului Dăncilă, la un nivel de cooperare fără precedent. În continuare, însă, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA rămâne una dintre principalele priorităţi ale Guvernului, asumată prin Programul de Guvernare", a susţinut oficialul român. 

Ana Birchall a subliniat importanţa îndeplinirii obiectivelor comune şi a promovării temelor fundamentale pentru implementarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, consemnate în declaraţia comună, adoptată pe 19 iunie 2018, cu ocazia desfăşurării Reuniunii Anuale a Dialogului Strategic România - Statele Unite ale Americii. 

În ce priveşte contactele bilaterale din ultima perioadă, oficialul român a subliniat importanţa schimburilor de opinii din cadrul întrevederilor avute în marja vizitei de lucru la Washington D.C. din iunie 2018: întrevederea la nivel înalt cu secretarul de Stat Mike Pompeo - cea mai importantă primire a unui oficial român în cadrul Departamentului de Stat din ultimii 10 ani şi întrevederile cu secretarul Comerţului, Wilbur Ross, şi secretarul Energiei, Rick Perry. 

"Parteneriatul strategic între România şi SUA, bazat pe strânsa prietenie şi alianţă dintre ţările noastre, este şi un simbol al angajamentului împărtăşit reciproc pentru asigurarea securităţii în regiune şi în spaţiul transatlantic, în cadrul cooperării la nivelul Alianţei Nord-Atlantice, precum şi al tuturor eforturilor în direcţia promovării valorilor noastre comune şi a unui viitor mai bun şi mai sigur. Şi în acest sens, România va rămâne pe viitor acelaşi partener strategic loial, consecvent şi de încredere al SUA", a arătat în încheiere Ana Birchall. 

Alegeri 2020
Alegeri 2020
Parteneri
x close