Antena 3 CNN Externe Anchetă în Taiwan cu privire la un scandal de trafic cu armament care îl vizează pe Mircea Băsescu

Anchetă în Taiwan cu privire la un scandal de trafic cu armament care îl vizează pe Mircea Băsescu

Anchetă în Taiwan cu privire la un scandal de trafic cu armament care îl vizează pe Mircea Băsescu
20 Ian 2010   •   15:21

Autorităţile din Taiwan anchetează un scandal legat de un presupus trafic de armament care îl vizează pe fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu.

Potrivit Taiwan News, citat de Mediafax, Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că va demara acţiuni judiciare în cazul în care afirmaţiile presei locale, privind un presupus caz de trafic de armament vechi către Angola prin intermediul familiei preşedintelui României, se dovedesc adevărate.

Revista Next din Taiwan scrie că fratele preşedintelui român este suspectat de reambalarea unei cantităţi de muniţie veche taiwaneză, destinată distrugerii în Bulgaria. De asemenea, susţin ziariştii, Mircea Băsescu ar fi fost implicat şi în vânzarea acesteia către Angola.

Peste 8.000 de tone de grenade, mine şi alte tipuri de muniţie veche urmau să fie distruse, din care românii au achiziţionat 1.884 de tone, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, mai scrie Next.

Directorul Centrului de Achiziţii din cadrul Biroului pentru Armament al Ministerului Apărării, Wang Kuo-pin, susţine că Ministerul taiwanez al Apărării urmează să solicite informaţii din partea companiei Explomo, cu sediul în Singapore, care a câştigat contractul de distrugere a muniţiei.

Reprezentanţii Ministerului vor face demersurile judiciare necesare în cazul în care informaţiile publicate se vor dovedi a fi adevărate.

Wang Kuo-pin mai spune că ministerul este foarte precaut în privinţa plănuirii şi supervizării manipulării muniţiei vechi. Oficiali militari taiwanezi s-au deplasat, în mai, în Bulgaria, pentru a superviza executarea contractului, care a fost finalizat în august.

Potrivit lui Wang, compania bulgară Maxam, care s-a ocupat de distrugerea muniţiei, a fost nevoită să furnizeze o listă zilnică cu muniţia distrusă, însoţită de fotografii. Ministerul a solicitat, de asemenea, unui număr de două companii, una taiwaneză şi una străină, să furnizeze rapoarte lunare despre manipularea muniţiei.

În ciuda acestor afirmaţii, publicaţia Straits Times a preluat o ştire AFP în care purtătorul de cuvânt al Ministerului taiwanez al Apărării, Yu Sy-tue, declară că "relatarea are la bază speculaţii şi nu există dovezi pentru susţinerea acestor afirmaţii".

Vara trecută, presupusa implicare a fratelui preşedintelui într-un transport de muniţie pentru delaborare a fost îndelung dezbătută în presa română. Ziaristul Sorin Roşca Stănescu a afirmat atunci, pe site-ul personal, că fratele şefului statului, Mircea Băsescu, ar fi fost implicat într-o afacere de trafic de explozibil alături de o persoană pe nume Bakri Imad Abdul Reda, suspectată de legături cu organizaţii teroriste şi aflată în vizorul Interpol.

Mircea Băsescu: "Sunteţi jalnici"

Fratele preşedintelui a respins miercuri acuzaţiile, comentând că jurnaliştii români care au preluat informaţiile din presa taiwaneză ar trebui să se documenteze mai bine.

"Sunteţi jalnici. Sunteţi mai jos decât fetele din Mamaia. Citiţi ziarele din Taiwan şi vedeţi ce scrie acolo despre acest subiect", a spus Mircea Băsescu citat de Mediafax.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: mircea basescu Taiwan
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close