Antena 3 CNN Externe Angela Merkel a fost realeasă în funcția de președinte al Uniunii Creștin-Democrate

Angela Merkel a fost realeasă în funcția de președinte al Uniunii Creștin-Democrate

Angela Merkel a fost realeasă în funcția de președinte al Uniunii Creștin-Democrate
06 Dec 2016   •   17:36

Angela Merkel a fost realeasă, marţi la Essen, în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), obţinând 89,5% din voturile celor aproape 1.000 de delegaţi ai formaţiunii sale politice, relatează Reuters şi DPA. 

În urmă cu doi ani, Merkel a fost realeasă lider al CDU cu 96,7% din voturile delegaţilor creştin-democraţi. 

Decizia de anul trecut a cancelarului german de a permite intrarea în ţară a circa 1 milion de migranţi a erodat sprijinul popular pentru Merkel, dar şi pentru CDU. 

În urmă cu 12 ani, Angela Merkel fusese realeasă la conducerea creştin-democraţilor germani cu 88,4% din voturile delegaţilor. 

Congresul CDU din aceste zile se desfăşoară la Essen, acolo unde Angela Merkel a fost aleasă pentru prima dată preşedinte al formaţiunii, în anul 2000. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Germania Angela Merkel presedinte alegeri
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close