Antena 3 CNN Externe Imaginile dezastrului din Europa au afectat-o profund pe Merkel

Imaginile dezastrului din Europa au afectat-o profund pe Merkel

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat „şocată", joi, de „catastrofa" generată de inundaţii în Germania, unde bilanţul victimelor este de cel puţin 42 de morţi, iar zeci de persoane sunt dispărute.

o_1fan0rvkhmod124ejupu042vj.jpg
Sursa foto: Facebook/ Punto Mindoro
de Alexandra Ionescu    |    16 Iul 2021   •   09:44

”Sunt foarte profund afectată de suferinţa persoanelor în cauză”, a afirmat Merkel, exprimându-şi ”teama că adevărata amploare a dezastrului va fi cunoscută doar în zilele următoare”.

âEa a vorbit de ”o zi de teamă, o zi de angoasă, o zi de disperare”, în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele american Joe Biden, care i-a prezentat ”sincere condoleanţe”.

Cancelarul german a promis ajutor pentru "reconstrucţie" şi le-a dat asigurări celor afectaţi că "nu sunt singuri".

Germania este afectată de cea mai mare catastrofă naturală de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Până în prezent au fost înregistrate 59 de decese şi unele sate din vestul ţării, devastate, erau joi izolate de lume.

Și Belgia a fost afectată de inundații, iar imaginile dramatice arată mașini luate de ape de-a lungul unei străzi din orașul Verviers.

De asemenea, aproape 2.000 de persoane au fost evacuate în orașul Chaudfontaine, conform publicației Le Soir.

Serviciile feroviare din sudul Belgiei au fost suspendate din cauza vremii extreme.

×
Subiecte în articol: Germania inundatii Angela Merkel dezastru
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close