Antena 3 CNN Externe Angela Merkel cere un nou tratat pentru Uniunea Europeană

Angela Merkel cere un nou tratat pentru Uniunea Europeană

Angela Merkel cere un nou tratat pentru Uniunea Europeană
Sursa foto: Foto: EPA/Intact Images
25 Aug 2012   •   21:15

Cancelarul german Angela Merkel reclamă un nou tratat al Uniunii Europene (UE) şi încearcă să îşi convingă partenerii în acest sens, potrivit ediţiei de luni a săptămânalului Der Spiegel, relatează AFP.
   
"Guvernul federal vrea să determine avansarea integrării europene", scrie revista, care precizează că Merkel ar dori ca "şefii de stat şi de Guverne să participe la o reuniune care să pună noi baze juridice pentru UE".
   
Potrivit Der Spiegel, "consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului Nikolaus Meyer-Landrut a condus negocieri în jurul acestui proiect la Bruxelles".
   
"O dată pentru o asemenea reuniune trebuie să fie stabilită în cadrul unei întâlniri la summitul prevăzut în decembrie", scrie săptămânalul, potrivit căruia una dintre ideile avansate de către Berlin ar fi legată de rolul Curţii Europene de Justiţie (CEJ), care "ar putea, spre exemplu, să primească dreptul să supravegheze bugetele statelor membre şi să îi pedepsească pe cei care creează deficit".
   
Însă, tot potrivit revistei, "propunerea nu a provocat entuziasm în rândul majorităţii ţărilor membre".

"În cursul unei întâlniri informale între zece miniştri de Externe, o majoritate a respins ideea unei asemenea reuniuni, avansată de către ministrul german Guido Westerwelle", scrie aceeaşi sursă.
   
De mai multe luni, Angela Merkel insistă asupra necesităţii a "mai multă Europă", cu scopul de a răspunde sfidărilor ridicate de către criza euro.
 

×
Subiecte în articol: Angela Merkel zona euro
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close