Antena 3 CNN Externe Angela Merkel, criticată aspru de predecesorul ei

Angela Merkel, criticată aspru de predecesorul ei

Angela Merkel, criticată aspru de predecesorul ei
Sursa foto: Foto: Agerpres/xinhua
16 Apr 2016   •   22:11

Fostul cancelar german Helmut Kohl a apreciat că Europa nu poate "deveni o nouă casă" pentru migranţi şi a criticat, fără să o menţioneze, politica promovată de Angela Merkel în acest domeniu, potrivit noii prefeţe a uneia dintre cărţile sale, transmite AFP.

Citat de jurnalul Tagesspiegel în ediţia sa de duminică, acest text care deschide ediţia în limba maghiară a celei mari recente cărţi pe care a semnat-o, "Aus Sorge um Europa" (Din grijă pentru Europa), subliniază că soluţia la criza migratorie "nu se află în Europa", dar "în regiunile în cauză".

"Europa nu poate deveni o nouă casă pentru milioanele de indivizi din întreaga lume care au probleme urgente", a afirmat fostul cancelar federal care urmează să îl primească marţi la reşedinţa sa pe premierul ungar, Viktor Orban, adversar înverşunat al politicii migratorii promovate de Angela Merkel.

Fără să o numească, Helmut Kohl critică, potrivit jurnalului, decizia luată în toamnă de şefa cabinetului de la Berlin de a primi refugiaţi în Germania.

"Deciziile solitare, oricât de fondate le pot considera cei care le iau, şi politicile naţionale ale cavalerului singuratic trebuie să aparţină trecutului", a mai declarat fostul cancelar, considerat părintele reunificării Germaniei.

În opinia acestuia, numeroşi migranţi "vin din medii culturale diferite. "Mulţi au o credinţă care este diferită de credinţele iudeo-creştine care fac parte din fundamentele ordinii noastre sociale şi a scării noastre de valori", a adăugat el.

În vârstă de 86 de ani, Helmut Kohl nu apare aproape deloc în public după ce în 2008 a căzut pe scări, iar în anul următor un accident vascular cerebral l-a lăsat foarte slăbit.

×
Subiecte în articol: Angela Merkel
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close