Antena 3 CNN Externe Angela Merkel: "Europa se află într-o situație dificilă, chiar critică"

Angela Merkel: "Europa se află într-o situație dificilă, chiar critică"

Angela Merkel: "Europa se află într-o situație dificilă, chiar critică"
25 Feb 2017   •   09:40

Cancelarul german Angela Merkel a pledat pentru limitarea reglementărilor în cadrul Uniunii Europene, în contextul în care alegătorii din Olanda, Franţa şi Germania arată un sprijin tot mai mare pentru mişcările politice naţionaliste şi eurofobe, înaintea alegerilor din acest an, relatează sâmbătă DPA.

"Europa se află într-o situaţie dificilă - se poate spune critică", a declarat Merkel la o întâlnire anuală, care a avut loc vineri în circumscripţia electorală din Stralsund (nord-estul Germaniei), aproape de Marea Baltică. În această zonă este circumscripţia de parlamentar a Angelei Merkel.

"Trebuie oare ca totul să fie uniform european în modul în care este reglementat sau putem lăsa un pic mai multă libertate?", s-a întrebat retoric cancelarul, menţionând de exemplu reglementările din domeniul protecţiei mediului. O astfel de abordare ar putea creşte respectul pentru Europa în multe locuri, a spus ea, adăugând că "aceasta nu este antieuropean, ci mai degrabă de bun simţ".

Liderul german a declarat că va ridica problema a ceea ce este important pentru Europa în cadrul viitoarei reuniuni cu parteneri din UE la Roma, la 25 martie.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Angela Merkel Germania Europa
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close