Antena 3 CNN Externe Angela Merkel: Scandalul de spionaj nu trebuie să dăuneze relațiilor Germaniei cu SUA

Angela Merkel: Scandalul de spionaj nu trebuie să dăuneze relațiilor Germaniei cu SUA

Angela Merkel: Scandalul de spionaj nu trebuie să dăuneze relațiilor Germaniei cu SUA
Sursa foto: foto: Intact Images
04 Noi 2013   •   20:53

Cancelarul german Angela Merkel a reafirmat importanţa legăturilor dintre Germania şi SUA, lăsând clar să înţeleagă faptul că scandalul de spionaj rezultat în urma dezvăluirilor fostului angajat al CIA Edward Snowden nu trebuie să dăuneze acestor relaţii, relatează AGERPRES.

 În ultimele zile, politicieni şi personalităţi culturale din Germania au cerut guvernului de la Berlin să-i acorde azil politic lui Snowden, refugiat în prezent în Rusia, în schimbul colaborării acestuia în investigaţia ce priveşte interceptarea telefonului cancelarului Merkel de către serviciile secrete americane în Germania şi celelalte operaţiuni de spionaj cibernetic desfăşurate de acestea.

Deputatul Christian Ströbele, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul serviciilor de informaţii, s-a întâlnit cu Snowden în Rusia, discuţie la care fostul consultant CIA şi-a afirmat disponibilitatea de a coopera cu Berlinul.

În schimb, pentru a elimina orice speculaţie, purtătorul de cuvânt ale cancelarului german, Steffen Seibert, a precizat că Angela Merkel nu are în vedere măsuri de natură să dăuneze relaţiilor cu SUA. "Cancelarul estimează că-i revine obligaţia de a proteja cetăţenii germani în faţa unor acţiuni ilegale de monitorizare şi depune eforturi pentru a restabili încrederea în relaţiile cu SUA şi pentru a se institui reguli clare privind cooperarea viitoare", a afirmat Seibert.

Şefii serviciilor secrete germane s-au deplasat la Washington pentru a purta discuţii cu responsabili de rang înalt din serviciile similare americane în încercarea de atenua tensiunile dintre ţările lor provocate de dezvăluirile lui Snowden şi pentru a pune bazele cooperării viitoare între aceste servicii. Ei urmează să fie audiaţi în Comisia pentru secrete oficiale a Bundestagului, unde va fi convocat şi deputatul Christian Ströbele.

Presa germană a scris săptămâna trecută despre posibilitatea ca la începutul anului viitor Germania şi SUA să semneze două acorduri vizând cooperarea în sectorul informaţiilor.

×
Subiecte în articol: Angela Merkel Germania SUA
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close