Antena 3 CNN Externe Apărarea lui Barack Obama, cea mai grea misiune a serviciilor secrete americane

Apărarea lui Barack Obama, cea mai grea misiune a serviciilor secrete americane

Apărarea lui Barack Obama, cea mai grea misiune a serviciilor secrete americane
07 Noi 2008   •   16:50

Când toată lumea credea că lucrurile s-au mai liniştit, de abia acum încep adevăratele probleme pentru serviciile secrete americane. După o campanie deloc uşoară în timpul căreia Barack Obama a primit nu mai puţin de 500 de ameninţări cu moartea, se anunţă un mandat cu probleme pentru serviciile secrete americane. Principalele motive pentru care Obama pare ţintă perfectă pentru un atentat sunt culoarea pielii şi popularitatea de care s-a bucurat pe timpul întregii campanii.
Potrivit "Daily Mail", Barack Obama este cel mai bine păzit preşedinte american. Numărul de 12 agenţi care îi păzeau în mod normal pe preşedinţii americani a fost suplimentat în cazul lui Obama, ajungând la 30. Ed Donovan, directorul Serviciilor Secrete, a declarat pentru AFP: ?Schimbările administraţiei necesită o nouă planificare a misiunilor de protecţie. Facem modificări, evident. Dar suntem pregătiţi pentru orice eventualitate?.
Persoanele însărcinate cu paza noului preşedinte american nu au neglijat nici modalitatea de transport a lui Barack Obama. Compania General Motors a fabricat deja noua limuzină prezidenţială destinată lui Barack Obama, ale cărei geamuri vor avea o grosime de circa 10 cm. Maşina poate rezista şi unui atac cu grenade, deoarece blindajul caroseriei are o grosime de 12 centimetri, informează New York Times.
La numai o zi de la câştigarea alegerilor, doi tineri neonazişti din statul Tennessee au fost înculpaţi pentru ameninţarea lui Barack Obama. Cei doi ar fi avut de gând să să împuşte 88 de persoane de culoare (corespunzând valorii numerice a acronimului ?Heil Hitler?) şi să decapiteze alte 14 (numărul cuvintelor din sloganul ?Trebuie să asigurăm supravieţuirea rasei noastre şi viitorul copiilor albi?).
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Barack Obama
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close